Adevărul a ieșit la iveală! Care este, de fapt, relația Biancăi Drăgușanu cu Sofia, fiica vedetei cu Victor Slav

Publicat: 06/01/2020 | 11:38
Adevărul a ieșit la iveală! Care este, de fapt, relația Biancăi Drăgușanu cu Sofia, fiica vedetei cu Victor Slav

Bianca Drăgușanu și Victor Slav au ajuns la concluzia, cu mai multă vreme în urmă, că este timpul să se despartă și să pună punct mariajului. Chiar dacă fuseseră doi îndrăgostiți care se aflau mai mereu în centrul atenției și foarte mulți dintre fani îi vedeau de nedespărțit, Bianca și Victor și-au spus ”Adio”. 

Sofia, fetița celor doi, a rămas în grija bunicii din partea mamei, iar Victor Slav merge să o vadă de fiecare dată când programul îi permite. Tot el a declarat că, atunci când fetița va împlini 3 ani, intenționează – de comun acord cu Bianca, firește – să o aducă pe fetiță la București, la o grădiniță aleasă din timp. „În acest moment, fetița se află la mama Biancăi. A stat în perioada asta de iarnă. O să o aducem în curând. A fost bine pentru ea, că are acolo mâncare bio, aerul este mult mai nepoluat. Oricum, în perioada asta am zis că e mai bine să stea acolo”, a spus Victor Slav în emisiunea ”Teo Show” de la Kanal D.

În ceea ce privește relația dintre Bianca și fiica ei, vacanțele în diferite locuri exotice și nu numai împiedică o legătură permanentă, însă nu se poate spune că Bianca își neglijează fetița. După ce a revenit din concediu, Bianca a postat pe pagina sa de Instagram un filmuleț în care apare alături de Sofia. Totuși, la un moment dat, micuța Sofia s-a tras din brațele sale, în aeroport, ceea ce a ridicat unele semne de întrebare. Unii dintre cei care au văzut filmulețul au considerat că relația dintre Sofia și Bianca ar fi mai rece decât ar trebui, însă tot se rezumă, de altfel, la interpretări subiective.

Bianca și partenerul de viață, distracție în Alpii Francezi

Bianca Drăgușanu și sufletul-pereche s-au distrat la superlativ în Alpii Francezi, acolo unde au petrecut un Revelion de neuitat. Amintirile ceva mai neplăcute din trecutul apropiat al celor doi au fost date uitării, iar relația dintre ei pare a fi incandescentă.

Cuplul a decis să petreacă sfârșitul de an într-o stațiune exclusivistă – Courchevel -, recunoscută pentru turiștii cu faimă și conturi ”grasde” care vin pentru a se relaxa. Partenerul de viață al Biancăi s-a aflat la volanul bolidului de lux cu care au ajuns în stațiune, la aproape 2000 de metri, iar la destinație s-a putut observa, cu ușurință, că între Bianca și soțul său nu mai există nicio… asperitate conjugală.

Cei doi sunt precum… porumbeii, cum se spune, iar împăcarea se dovedește a fi savuroasă. În ceea ce privește noaptea de Revelion, Bianca și soțul său au participat la o petrecere ”cu temă dinainte stabilită”. Sexy-blondina a ales o mască venețiană, cu pene negre, iar afaceristul… un coif de indian.