Adevărul despre Cove și Adela Popescu. Ce a zis soția lui Radu Vâlcan despre nevasta colegului ei de la Vorbește Lumea de la Pro TV

Publicat: 16/12/2019 | 10:08

Adela Popescu și Cove nu sunt doar colegi la emisiunea „Vorbește lumea”, de-a lungul timpului au legat și o frumoasă prietenie. Cei doi împreună cu familiile vor avea prima vacanță împreună, vor petrece sărbătorile de iarnă în Sri Lanka, la recomadarea bunei prietene, Dana Rogoz.

Prezentatoarea TV a povestit cum a ajuns să meargă alături de colegul său în vacanță. În timp ce Adela și Flori, soția lui Cove, luau masa, într-o seară, au atins subiectul

Povestea vacanței în Sri Lanka a fost în felul următor: Dana Rogoz ne-a povestit atât de multe lucruri frumoase despre Sri Lanka, încât ne-a făcut foarte curioși să o descoperim. A fost o decizie de comun acord cu bilete cumpărate chiar de Paște. Amândoi iubim Asia și abia așteptăm să ajungem acolo.

Am luat cina într-o seară și în timp ce povesteam diverse, eu și sotia lui Cove, Flori, am ajuns să vorbim despre vacanță și ne-am dat seama că am vrea să mergem împreună. Și.. asa a început totul. Este o vacanță sortită eșecului. În sensul că suntem cu copiii după noi, deci ne vom organiza ziua în funcție de nevoile lor, care nu sunt puține. Plus că în această vacanță, vor fi și fratele și cumnata mea împreună cu copiii, plus verișoara mea. De Revelion ne vom întâlni și cu Dana Rogoz. Concluzia vacanței: va fi o grădiniță de copii pe plajă„, a spus Adela pentru Viva.ro.

Cum a reușit să scape de kilogramele în plus

Adela Popescu are o familie fericită, iar cei doi copii pe care îi are împreună cu Radu Vâlcan îi asigură o căsnicie de vis. Recent, vedeta a povestit cum a reușit să dea jos kilogramele în plus pe care l-a acumulat pe durata celor două sarcini.

Înainte să îl nasc pe Alexandru făceam mișcare. După ce l-am născut am avut scuza asta, că trebuie să am grijă de copil și că nu am timp. După care noi am știut imediat că ne mai dorim un copil. Am zis «ce sens are să slăbesc ca să mă îngraș la loc? Nu mai slăbesc». Și nu am mai făcut mișcare. Din fericire, am reușit să slăbesc destul de firesc, probabil de la alăptat, de la oboseală…”,  a declarat Adela Popescu pentru revista VIVA!.

Celebra actriță a mai dezvăluit că a urmat o alimentație sănătoasă și că nu a ținut un regim strict. „Am reușit, o perioadă destul de lungă, să nu mai mănânc zahăr. M-am gândit că îmi e greu să țin diete foarte clare și atunci m-am întrebat ce mi-ar plăcea să mănânc. Așa că în prima parte a zilei mănânc fructe, la prânz mănânc orice, pot mânca și paste sau grătar cu salate, iar seara încerc să îmi fac o salată, preferata mea fiind de ton. Sau amestec tot ce găsesc, mi-a și adus tatăl meu de la Șușani roșii gustoase, a spus Adela Popescu.