Adevărul despre măștile chirugicale. Ne ajută sau nu în lupta contra coronavirusului și cum le folosim corect

Publicat: 30/03/2020 | 08:38

Subiectul legat de măștile chirurgicale după care toată lumea aleargă, în plină pandemie de coronavirus a devenit unul extrem de controversat. Deși unii susțin că ne protejează în lupta contra Covid-19, alții sunt de părere că nu ne sunt de niciun folos. Care este, însă, adevărul?

Epidemia de coronavirus din România face tot mai multe victime, pe zi ce trece. Panicați, românii încearcă să se protejeze cum pot mai bine, iar stocurile de măști chirurgicale din farmacii și de mănuși este epuizat.

UN CHIRURG reclamă lipsa PROTOCOALELOR: „Dacă trebuie să operăm, vom fi contaminaţi/ Mai există instituţii ale statului valide şi apte să acţioneze?”

Cu toate acestea, subiectul legat de măștile chirurgicale este unul controversat. În urma pandemiei de coronavirus rin România, mai multe ateliere au început să-și facă reclamă la măști făcute din bumbac sau din alte materiale sintetice, despre care specialiștii susțin că nu ne protejează deloc. Care este, însă, adevărul?

Ministerul Sănătății ne recomandă să folosim măștile doar în cazul în care simțim că suntem răciți, iar înainte de a folosi masca, trebuie să ne spălăm bine pe mâini și să ne dezinfectăm cu o soluție pe bază de alcool. De asemenea, pentru un grad bun de protecție este recomandat să nu atingem sub nicio formă masca, iar dacă o facem trebuie, din nou, să ne dezinfectăm mâinile, informează libertatea.ro.

Măștile trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. În Cehia, autoritățile au decis ca persoanele care nu folosesc masca atunci când ies din casă să fie amendate cu suma de 360 de euro.

Specialiștii sunt de părere că cele mai eficiente măști chirurgicale împotriva coronavirusului sunt cele N-95, care ne protejează cel mai bine. Din păcate, acestea sunt de negăsit în farmacii, în aceste momente.