Adevarul despre moartea poetului Mihai Eminescu! A avut intr-adevar sifilis sau a murit otravit? Ce spun medicii
Mihai Eminescu s-a nascut pe 15 ianuarie 1850, in localitatea Ipotesti din judetul Botosani. Desi s-a remarcat ca poet, Eminescu a fost si prozator si jurnalist roman, iar in literatura romana este considerat drept “cel mai mare autor de poeme al neamului”.
Pe langa poeziile sale, in atentia criticilor au intrat si cateva aspecte ale vietii lui Mihai Eminescu. Dintre acestea, enumeram relatia cu Veronica Micle si moartea suspecta a poetului. Daca in primul caz au existat numeroase scrisori publicate si carti care au tratat pe larg tema, despre moartea poetului s-au scris de asemenea foarte multe lucruri, insa cu greu se poate trage o concluzie.
S-a zvonit ca Eminescu ar fi avut sifilis, ba chiar s-a mers atat de departe incat o firma romaneasca ce comercializeaza teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala s-a folosit de imaginea lui, potrivit webcultura.ro.
Pe 28 iunie 1883 – la doar doua luni dupa ce poezia “Luceafarul” fusese publicata pentru intaia oara – Mihai Eminescu avea sa fie internat in sanatoriul doctorului Sutu, cu diagnosticul de “manie acuta”. Conform parerii dr. Ion Nica, exprimata in cartea “Eminescu, structura somato-psihica”, poetul suferea de psihoza maniaco-depresiva (opinie adoptata si de criticul Nicolae Manolescu).
De aici avea sa inceapa calvarul poetului: din motive neelucidate pe deplin (exista chiar cateva teorii ale conspiratiei in acest sens), incep sa fie raspandite zvonuri ca Eminescu ar fi bolnav de sifilis si, chiar daca nu manifesta simptomele acestei boli, incepe sa i se administreze un tratament soc pe baza de mercur. Mai mult: desi inca de pe atunci era cunoscuta toxicitatea unui astfel de tratament, lui Eminescu i se administrau, zilnic, doze mult mai mari decat limita permisa a vremurilor. Din acest moment si pana in anul 1889, anul mortii sale, Eminescu devine o simpla marioneta a autoritatilor si este internat, cu forta, in ospicii din tara si strainatate. Iar tratamentul cu mercur avea sa continue.
A murit otravit!
Pe 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineata, dupa ce la inceputul anului boala sa devenise tot mai violenta, Mihai Eminescu avea sa se stinga din viata in casa de sanatate a doctorului Sutu din strada Plantelor, Bucuresti. Insa batjocura la adresa sa va continua si dupa moarte: in data de 16 iunie 1889 i se face autopsia, iar creierul sau este uitat pe fereastra, in soare, timp de cateva zile inainte de a fi trimis spre examinare…
In anul 1987, doctorul Ovidiu Vuia avea sa afirme, in cadrul unui articol publicat in New York, urmatoarele:
“Concluziile mele ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste o suta de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare: Eminescu nu a suferit de lues (sifilis) si nu a avut o dementa paralitica”.
Iar in martie 2011, profesorul Neghina de la Departmentul de Parazitologie al Universitatii de Medicina si Farmacie “Victor Babes” din Timisoara a publicat un studiu in care afirma urmatoarele:
“Dupa analizarea ipotezelor medicale, concluzionam ca el a suferit de tulburare bipolara si a murit datorita intoxicarii cu mercur, un tratament inadecvat administrat ca urmare unui diagnostic incorect (sifilis). Internat in locuri inadecvate si tratat de catre medici incompetenti, el a suferit nu doar fizic ci si moral, nu s-a putut adapta stresului si a murit in mod prematur”.
R.O.