Adevărul despre salata de boeuf devenită virală! Vine de la doi români din Bruxelles după o gafă: ”A mai rămas covidul!”

Publicat: 02/01/2021 | 10:28

Se poate spune că imaginea zilei vine de la Bruxelles, unde o tânără româncă și partenerul ei de viață stabiliți acolo au înfățișat lupta contra COVID-19! Totul într-o salată de boeuf.

Haz de necaz au făcut oamenii la cumpăna dintre ani, chiar pe seama pandemiei de coronavirus. Dar un cuplu de români stabilit în Belgia, la Bruxelles, a depășit imaginația. Dovada? O salată de boeuf cum rar s-a văzut, ideea venind din lupta omenirii împotriva virusului care ne-a devastat viețile, coronavirusul. Andrada si Vlad Sas sunt cei doi a căror idee a devenit virală. Dar s-a născut după o gafă pe care au făcut-o în urmă cu un an, tot cu o astfel de salată. ”Ideea ne-a venit așa, anul trecut. Am făcut o altă salată, cu logo-ul jocului Fallout, care e un scenariu apocaliptic. Ne-am dat seama că nu e ok ce-am făcut și am zis să remediem cumva anul ăsta”, a povestit, pentru CANCAN.RO, Andrada. (CITEȘTE ȘI: VEZI CUM ARATA CELE MAI SCUMPE PREPARATE CULINARE DIN LUME. TU AI PLATI ATAT PENTRU MANCARE?)

Adevărul despre salata de boeuf devenită virală pe internet! Vine de la doi români din Bruxelles după o gafă

Tânăra amintește de salata pregătită anul trecut, despre care zice că a fost un eșec. ”S-a lucrat intensiv la gura aia care se vrea o trimitere la Joker. Am făcut un logo cu jocul ăla, am râs de el, anul ăsta am zis, hait, am prezis apocalipsa, așa s-a și propagat poza aia, că toată lumea a râs”, spune Andrada (foto sus cu salata de anul trecut). Tot ea zice, despre ”creația” de anul acesta, că ”nu conține mazăre!” De ce? ”Aș dori să menționez că salata nu conține mazăre! Bine, totul e o glumă, mania românilor pentru salate boeuf, mania decorării ei, exista grupuri… pentru ca e un întreg război pe facebook între fanii salatei boeuf cu mazăre și fără mazăre. Sunt și restaurante care au început să facă ambele variante, ca glumă… Adică e o glumă, na, dar chiar n-are mazăre asta a mea”, a dezvăluit, râzând, Andrada.

Jumătate din salată a fost mâncată! A mai rămas covidul…

Altfel, din ingenioasa salată făcută anul trecut a mai rămas jumătate, pentru că nu este numai haioasă, ci și gustoasă! ”A mai rămas covidul”, a încheiat, cu o glumă, Andrada.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult