Adevarul morbid din spatele presupusei impacari a parintilor Madalinei Manole cu Petru Mircea! Ce mesaje s-au trimis de fapt?

De: Cancan
Publicat: 22/11/2014 | 00:38

Moartea Madalinei Manole a fost scaldata in lacrimile a milioane de romani, insa nimic nu s-a putut compara cu durerea pe care au simtit-o parintii acesteia. Imediat dupa inmormantare, Ion Manole si sotia sa au inceput sa il atace pe ginerele lor, Petru Mircea, prin toate mijloacele posibile, incercand sa demonstreze ca acesta ar fi fost autorul intelectual al sinuciderii Madalinei.

Au trecut patru ani de atunci, timp in care familia artistei nu a reusit sa aduca nicio dovada, ba mai mult, ei au intrerupt orice legatura cu Petru Mircea, deci nu l-au mai putut vedea nici pe nepotul lor. Au trecut patru ani de atunci, iar acum, familia Madalinei Manole pare dispusa sa ingroape securea razboiului si sa cada la pace cu Petru Mircea. Totul pentru a putea lega o relatie cu nepotul lor.

 

Petru Mircea nu vrea sa auda de familia Manole!

Cel putin asta sustine Marian, fratele cantaretei, care i-a transmis fostului sau cumnat prin intermediul CANCAN.ro ca il invita la Ploiesti, sa stea de vorba. Ba chiar a gasit si locul ideal sa se impace: la cimitir, langa cavoul Madalinei Manole:

„L-am sunat, i-am trimis zeci de mesaje in care l-am rugat sa faca si el un pas si sa incetam cu dusmania asta pentru ca Madalina nu mai poate fi adusa inapoi. Insa, Petru nici nu vrea sa auda de noi si chiar nu inteleg de ce are atitudinea asta”, ne-a spus barbatul, zilele trecute. De cealalta parte, surse din anturajul lui Petru Mircea sustin ca fratele Madalinei este foarte pervers si ca situatia nu sta deloc asa cum o prezinta el:

„Da, ii da mesaje cumnatului sau, insa acestea sunt oribile. Il jigneste, il injura, iar cel mai grav este ca il si ameninta. Mereu ii spune ca o sa il astepte in fata casei si o sa ii faca ceva rau. Petru a anuntat in repetate randuri firma de paza care se ocupa cu securitatea casei, insa acum s-a calmat, stie ca Marian nu vine si ca totul este doar o intimidare.

Fratele Madalinei il injura pe Petru de mama, il face in fel si chip. Nici vorba sa il invite la o discutie, nici vorba de ingroparea razboiului. Pai el nici macar un limbaj decent nu poate sa aiba”, a declarat un prieten al lui Petru Mircea, pentru CANCAN.ro.


CITESTE SI:

Se impaca? Este pentru prima data de la moartea Madalinei Manole cand parintii ei fac gestul asta fata de Petru Mircea!

Ritual ciudat in familia Madalinei Manole! La ce au recurs parintii cantaretei si ce si-au construit in dormitor, numai ca sa…

 

Au facut nepotului altar in casa!

 

Ion Manole si sotia sau nu si-au mai vazut nepotul de patru ani, de cand fiica lor s-a sinucis. Insa, acestia sunt multumiti cu faptul ca in presa au aparut poze cu micutul, pe care le-au salvat si au facut fotografii. Acum, pozele troneaza in diferite colturi ale casei.

 

Claudia Balan