Adi de la Vâlcea a pățit-o! Prin ce rușine a trecut după ce a pierdut procesul cu fiica lui Vadim Tudor și Marian Nistor. “S-a trezit cu doi jandarmi la poartă și…”

Publicat: 05/02/2019 | 10:59

În urmă cu nouă ani, Adi de la Vâlcea a interpretat melodia compozitorului Marian Nistor, pe versurile lui Corneliu Vadim-Tudor, “Fă-mă, Doamne, o lacrimă”, fără acordul celor doi, aşa că fondatorul trupei Savoy şi regretatul politician și poet l-au dat în judecată.

Marian Nistor şi Corneliu Vadim-Tudor, reprezentat la tribunal de una dintre fiice, Lidia, și de soția sa, Doina, au câştigat procesul, iar fiecare parte urma să încaseze câte 20.000 de lei, conform sentinței dată de magistrați în 2016.

Ulterior, manelistul declara că a achitat 10.000 lei şi spera că a scăpat, însă n-a fost să fie aşa. Judecătorii au decis, pe 3 decembrie, ca Adi de la Vâlcea să fie executat silit, la cererea lui Marin Nistor.

Recent, manelistul a fost pus într-o situație jenantă, după ce s-a trezit cu Jadarmeria și executorul judecătoresc la poartă.

”Susține că s-a trezit cu doi jandarmi și executorul judecătoresc la poartă fiind pus într-o situație extrem de jenantă, după cum bine este știut, este o persoană publică (Adi de la Vâlcea), au observat și vecinii cele întâmplate, când se putea foarte ușor să fie notificat și plătea de bună voie în termenul specificat”, se arată în acțiunea de contestare a executării silite pe care a încercat-o Adi de la Vâlcea, dar care i-a fost respinsă de instanță, conform wowbiz.ro.

Adi de la Vâlcea a susținut în fața judecătorilor, la finalul anului trecut, că a vrut să plătească cei 40.000 lei pe care îi datora lui Marian Nistor și fiicelor lui Vadim Tudor, însă nu a știut unde. El spune că a achitat, totuși, mai întâi 10.000 lei și apoi restul sumei ”benevol”, însă a făcut-o abia după declanșarea executării silite.

Adi de la Vâlcea a declarat că este inutilă continuarea executării în aceste condiții și că ”această practică a fost folosită doar pentru ca avocatul intimaților să încaseze onorarii nejustificate”. În dosar apare si informația conform căreia Adi de la Vâlcea s-a trezit cu trei conturi de la bănci diferite poprite.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult