Adrian Minune, show total la un eveniment. Ce a făcut artistul în fața invitaților

Publicat: 30/09/2022 | 16:50

Adrian Minune este fără doar și poate unul dintre cei mai iubiți artiști din România. Cântărețul are un program destul de încărcat și asta pentru că mulți dintre fanii săi își doresc să îl aibă alături la evenimentele importante din viața lor. Recent, manelistul s-a prezentat la o nuntă acolo unde a înteținut atmosfera încă de dimineață. Deși obișnuiește să își susțină programul într-un mod cât se poate de profesionist, cântărețul a fost surprins de invitați într-o ipostază neașteptată.

Adrian Minune face show oriunde merge! Pe ritmurile sale, doamnele și domnișoarele își unduiesc trupurile, dar nici bărbații nu se lasă mai prejos și țin pasul cu acestea, ba chiar se „dezlănțuie”, după un pahar sau două.

Cântărețul știe cum să îi facă fericiți pe oamenii prezenți la evenimente, atât prin muzica sa, cât și prin felul său de a fi.

Adrian Minune, show total la un eveniment

După o carieră de peste 20 de ani, cântărețul știe exact cum merg lucrurile în meseria sa și își dorește să îi distreze pe cei care îl cheamă la evenimente. Iar de această dată nu ne referim la partea muzicală. Acolo știm cu toții că stă foarte bine.

CITEȘTE ȘI: IMAGINEA CU LOREDANA GROZA ȘI ADRIAN MINUNE CARE A STÂRNIT UN VAL DE REACȚII: ”S-AU UNIT LEGENDELE”

Cântărețul le-a arătat invitaților de la o nuntă cât de bine se mișcă pe ritmuri de manele și s-a lăsat filmat în timp ce dansa. Fiul său, care îi calcă pe urme este prezent alături de tatăl său de fiecare dată, iar acum, în timp ce el întreținea atmosfera, Adrian Minune „și-a făcut de cap” cu un uscător de păr. Cei prezenți s-au amuzat câteva minune bune, iar distracția a continuat.

Adrian Minune vrea să se retragă din muzică

Adrian Minune a declarat, în cadrul unei emisiuni TV faptul că își dorește ca peste doi ani să se retragă din industria muzicală, deoarece consideră că mai are 10-15 ani de trăit, iar el vrea să petreacă mai mult timp cu familia sa.

”În 2024, o să-mi fac retragerea. Pentru că mai am de trăit 10-15 ani și vreau să mă bucur și eu de familia mea, de tot ce mă înconjoară. Nu mai cânt. Probabil o să fac două spectacole pe an, pentru că menirea mea este să fiu lăutar.

O să-mi fac retragerea pe un stadion, gratis, bineînțeles. Apoi, o să fac două spectacole, pentru că menirea mea este să cânt. Dacă nu cânt, nu știu să fac altceva. Împlinesc 50 de ani și nu vreau să mă treacă nepoata strada. Vreau să mă bucur și eu, să-mi gătească nevastă-mea”, a mărturisit Adi Minune, în timpul emisiunii.

This browser does not support the video element.