Adrian Streinu Cercel, avertisment pentru toți românii: „Va fi vai de capul nostru. Nu mergeți pe stradă fără mască!”

Publicat: 06/10/2020 | 08:24

Adrian Streinu Cercel a făcut noi precizări, în context epidemiologic. Specialistul trage un semnal de alarmă pentru toți românii și îi sfătuiește să poarte mască de protecție chiar și pe stradă, întrucât pericolul de infectare rămâne, în continuare, foarte mare.

În direct la Antena 3, medicul Adrian Streinu Cercel a vorbit despre situația în care se află România, din cauza pandemiei de COVID-19.

Specialistul i-a îndrumat pe români să poarte masca de protecție chiar și pe stradă, în aer liber, întrucât există, în continuare, pericol real de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, Streinu Cercel a vorbit și despre secțiile ATI, extrem de depășite de numărul mare de infectări din ultimele zile.

„Eu aş vrea să înceteze această polemică cu privire  la Terapie Intenstivă, că dacă primesc sau nu terapie antivirală, pentru că un pacient care nu este pozitiv în momentul în care ajunge în ATI pentru virus nu primeşte Remdesivir. Nu are de ce. Este un tratament care se aplică pacienţilor care au virus.

Eu nu aș vrea să fac medicină prin televizor, dar nici să las pe alţii care îşi dau cu presupusul despre ce avem noi de făcut în terapiile intensive din România.

Cei care au de făcut terapie intensivă în România ar face bine să pregătească oamenii şi să dea posibilitatea ca o serie de alţi specialişti care nu sunt specialişti în terapie intensivă să poată face un modul rapid de pregătire pentru că ceea ce va veni în lunile următoare…. va fi vai de capul nostru. Clar, scurt şi cuprinzător” a spus specialistul.

Adrian Streinu Cercel: toată lumea ar trebui să poarte mască!

De asemenea, medicul a vorbit despre pericolul real de infectare chiar și din aer liber.

„Toată lumea ar trebui să poarte mască de dimineață și până seara. Nu ar trebui să vedem pe nimeni pe stradă fără mască. Virusul se găsește în atmosferă, pe stradă, mai ales unde sunt zone ultra circulate și sunt mașini în trafic.
ă dați seama că acele mașini ridică pur și simplu în aerul pe care noi îl respirăm o serie de particule care unele dintre ele sunt contaminate și cu SARS-CoV-2”, a mai spus Adrian Streinu Cercel, la Antena 3.