Adrian Streinu-Cercel: ”Mai urmează cel puţin încă două valuri. Pandemia nu se termină”

De: Cancan
Publicat: 23/08/2021 | 11:50

Adrian Streinu-Cercel lansează un avertisment dur în ceea ce privește evoluția pandemiei. Potrivit medicului, pandemia de coronavirus este departe de a se fi încheiat, iar țara noastră urmează să se confrunte cu mai multe valuri.

”Al patrulea val este în faţa noastră. Faptul că Terapie Intensivă au început să se adune pacienţii denotă clar acest lucru. Practic, pacienţii care sunt în Terapie Intensivă reprezintă acel procent de 5% de cazuri severe şi dacă facem calculul înapoi, o să vedeţi câte cazuri sunt în realitate”, a spus Adrian Streinu-Cercel.

Pandemia nu se termină cu valul 4

De asemenea, preşedintele Comisiei de Sănătate de la Senat a mai transmis și un mesaj deloc pozitiv cu privire la pandemie și la evoluția acesteia în țara noastră.

Valul patru nu va fi singurul care va izbucni, iar după el vor mai avea loc încă două, cel puțin, conform declarațiilor specialistului. Acesta a spus că noile valuri vor aduce și noi mutații.

“Trebuie să fim cât se poate de conştienţi că pandemia nu se termină cu valul 4 şi urmează încă cel puţin încă două valuri de aici încolo, categoric, cu alte variante.

Virusul pe măsură ce trece de la o persoană la alta, el va căpăta noi valenţe şi va face noi mutaţii, iar alte noi mutaţii vor face apanajul altor valuri”, a spus Adrian Streinu-Cercel, la Antena 3.

Specialistul a spus că vaccinarea este singura soluție de a ne proteja și i-a îndemnat pe oameni să se imunizeze.