Adriana Bahmuțeanu și George Restivan și-au unit destinele în mare secret! Unde a avut loc fericitul eveniment

Publicat: 24/04/2023 | 11:49

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan și-au unit destinele în mare secret. Fericitul eveniment a avut loc la o biserică din Ucraina. Deși în urmă cu doar câteva săptămâni au anunțat că vor amâna nunta, se pare că cei doi îndrăgostiți s-au răzgândit, iar motivul este unul cât se poate de important. Iată ce a declarat jurnalista.

Bucurie mare pentru Adriana Bahmuțeanu și George Restivan! Cei doi au decis să se căsătorească fără prea multe pregătiri. Vedeta și partenerul său au făcut o serie de declarații pe baza acestui subiect și au dezvăluit că slujba lor a fost ultima care s-a oficializat în limba română. În biserica pe care cei doi au ales-o, preoții au fost hărțuiți din cauza faptului că nu au dorit să schimbe rit-ul în cel vechi, dar și pentru că țineau slujbe în limba română.

CITEȘTE ȘI: ADRIANA BAHMUȚEANU CANDIDEAZĂ, DIN NOU, PENTRU PRIMĂRIA CAPITALEI?! GEORGE RESTIVAN ÎI ESTE ALĂTURI PARTENEREI SALE: „TOȚI CARE O IUBESC SĂ O SUSȚINĂ”

După ce și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au ajuns în Bucovina, acolo unde au sărbătorit alături de nașii lor.

Suntem în Bucovina, la nașii noștri, avem și un cățel, nu știu dacă îl vedeți că e certificatul de cununie. Ce se întâmplă cu românii noștri din Ucraina e strigător la cer, mai multe biserici urmează să fie închise, nu se dorește oficierea, preoții să se aflilieze la biserica în limba ucraineană, populația vrea slujbă în română, asta a fost mesajul pe care îl transmitem patriarhului Daniel”a declarat Adriana Bahmuțeanu, pentru România TV .

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au căsătorit (Sursă foto: Facebook)

De ce a amânat Adriana Bahmuțeanu nunta cu George Restivan

În urmă cu doar câteva săptămâni, prezentatoarea TV dezvăluia în cadrul unui interviu că va anula nunta cu partenerul său din mai multe motive. Jurnalista și-a dorit ca la eveniment să fie prezenți toți apropiații săi, însă, în următoarea perioadă, acest lucru nu se poate întâmpla.

„Am amânat nunta pentru că nu reușim să-i strângem la un loc pe toți cei pe care dorim să-i invităm. Pe Carmen Harra, pe verișorii mei, verișorii lui. Sunt peste tot, în America, în Europa. Problema mare e cu data. Am zis că va fi în iunie, dar nu mai facem. Cred că o lăsăm mai pe toamnă! O să vedeți, mai așteptați un pic, lăsați-ne un pic. Nu putem să-i aducem pe toți la aceeași masă, așa că mai stăm un pic, mai respirăm și mai vedem”, au declarat cei doi, pentru Click.ro

Mai mult decât atât, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au dezvăluit că sunt prinși cu diverse treburi, din acest motiv, nu au timp pentru a se ocupa de eveniment. Vedeta susține că ea și iubitul ei își trăiesc viața deja ca soț și soție și că nu-i țin împreună niște acte.

„Suntem prinși cu diverse treburi, nu avem timp nici să respirăm, nici să dormim. Copiii sunt ok, noi avem o viață normală. Suntem ca și soț și soție, dar nu avem acte. Așa și, ce?! Pe mine mă țin actele, nu am avut acte?! M-am săturat de ele! La ce mi-au folosit?!”, a mai spus jurnalista, pentru sursa citată.

 

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult