Afla despre triunghiul vietii
Ionela Chircu Romania a fost zguduita de mai multe seisme in ultimul an. Desi niciunul nu a provocat pagube materiale si nici pierderi de vieti omenesti, seismologii se asteapta ca in urmatorii ani sa asistam la un dezastru natural asemanator celui din 1940.
Cum procedezi in caz de cutremur?
Specialistii au descoperit cum poti avea cele mai multe sanse de supravietuire in cazul unui cutremur: triunghiul vietii! Pana de curand, majoritatea oamenilor credeau ca sub tocuri de usa sau in baie sunt cei mai protejati. Nimic mai fals! Cercetatorii spun ca in cazul unui seism trebuie sa ne adapostim langa obiecte mari si rezistente, cum ar fi mese sau dulapuri! Daca tavanul incaperii ar fi sa cada, acesta ar cadea pe obiectul langa care te-ai asezat in pozitia ghemuit. Astfel, se formeaza o parghie, iar spatiul in care te afli se numeste triunghiul vietii! Specialistii in seismologie mai spun ca, daca toata lumea ar avea habar de acest procedeu, numarul victimelor ar scadea cu 70%!
Unde te adapostesti daca esti afara?
Asigura-te ca locul in care te refugiezi este departe de geamuri si de stalpi de electricitate! Daca seismul se produce in momentul in care esti la volanul autoturismului personal, cel mai bine ar fi sa tragi pe dreapta si sa ramai inauntru pana la incetarea miscarilor! Daca seismul incepe cand esti intr-un complex comercial, intra intr-un magazin si stai acolo pana la finele cutremurului!
Cum trebuie sa reactionezi:
Nu intra in panica. Reactiile cele mai inteligente au loc atunci cand mintea nu e supusa stresului; Nu trebuie sa stai pe langa usa, deoarece in timpul seismului se poate tranti din cauza miscarilor si risti sa te ranesti; Nu te refugia nici in zona sobei, a oglinzilor sau a ferestrelor; Nu alerga pe strada; Nu parca masina sub un pod sau linii electrice; Nu sari pe geam, nu fugi pe scari si nu utiliza liftul in timpul cutremurului.