Aflată pe motocicletă, Geanina Capalb a ajuns în comă, după ce a fost spulberată de un șofer neatent! Cine a fost la volanul mașinii

Publicat: 14/10/2019 | 08:34

Geanina Capalb, o tânără în vârstă de 34 de ani din Slatina, a ajuns în comă la spital după ce, aseară a fost lovită de un autoturism, în afara localităţii Bobiceşti, la intersecţia drumului DN 65 cu drumul judeţean DJ 644. 

Aflată pe motocicletă, Geanina Capalb a ajuns în comă, după ce a fost izbită de o mașină

Potrivit poliţiştilor, şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Balş, nu i-a acordat prioritate de trecere femeii care se afla pe motocicletă, intrând în coliziune cu aceasta. Victima este din Slatina și se numește Geanina Capalb.

„Polițiștii Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului și din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 70 de ani, din orașul Balș, in timp ce se deplasa pe Drumul Județean 644, la intersecția cu Drumul Național 65, la efectuarea virajului la stânga, nu ar fi respectat semnificația indicatorului OPRIRE, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă regulamentar de o femeie, de 34 de ani, din municipiul Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Femeia a fost transportată la spital, în comă. Apropiații săi au povestit că este foarte pasionată de motociclete şi atragea privirile tuturor ori de câte ori ieșea pe stradă cu bijuteria pe două roți. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.