Al doilea oras din Romania care va avea metrou! Vezi ce primar din Romania planuieste sa faca tren subteran in urbea lui

De: Cancan
Publicat: 18/02/2014 | 15:44

Proiectul va intra în bugetarea pentru perioada 2014-2020, însă până acum nu se cunoaşte de unde vor proveni banii, scrie Business Magazin, care citează Timiş Online.

„Asta e soluţia – liniile de cale ferată trebuie să fie duse în subteran, şi cu această ocazie sigur că se va realiza şi o conexiune tip metrou între câteva puncte cheie ale oraşului nostru: Gara de Nord, zona mall, Gara de Est, aeroportul, toate pot ajunge să fie legate şi se va putea face repede şi la preţuri convenabile aşa ceva. Sunt acele utilaje cârtiţă care străpung munţii, merg pe sub mări, pe unde vrei”, a spus Robu.
 

Linia de metrou va porni de la Gara de Nord, va ajunge la Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara.

Singurul oraş din România care are metrou este Bucureştiul. Marea majoritate a magistralelor au fost realizate în perioada comunistă, iar costurile realizării infrastructurii sunt uriaşe. În acest moment se lucrează la o magistrală care să unească cartierul Berceni cu zona Universitate şi apoi cu Pantelimon. Aceasta a rămas de mai multe ori fără finanţare în ultimii ani. O altă linie posibilă este cea care să lege oraşul cu aeroportul Henri Coandă din Otopeni, potrivit Adevarul.

 

 

C.V.