Alegeri prezidențiale 2019. BEC, prezența la vot, ora 12:00

Publicat: 24/11/2019 | 12:08
Alegeri prezidențiale 2019. BEC, prezența la vot, ora 12:00

Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central, prezența la vot la ora 12.00 a fost de 16,60%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, comparativ cu primul tur, când la aceeași oră, prezența a fost de 15,82%.

Până la ora 12.00, au votat 3.024.679, dintre care 1.774.154 în mediul urban și 1.250.525 în mediul rural.

Județe fruntașe: Teleorman (21,1%), Ilfov (21,1%), Olt (20,4%).

Județe codașe: Harghita (6,9%), Covasna (7,7%), Satu Mare (11,4%).

În Capitală, până la ora 12.00, au votat 291.166 alegători, reprezentând 16,2%/ În primul tur al alegerilor prezidențiale, până la oea 12.00, votaseră 2.882.075 alegători, reprezând 15,82%. Nu există date comparative cu al doilea tur al alegerilor din anul 2014, atunci următoarea raportare fiind pentru ora 13.00.

Votul în Disapora

463.679 de români au votat în străinătate până duminică la ora 12.00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Comparativ, în primul tur, până la aceeași oră, votaseră în Diaspora 363.589 de alegători.

În total, până duminică, la ora 12.00, au fost 463.679 de votanți în Diaspora, dintre care 446.176 sunt votanți pe liste suplimentare, iar 17.503 au votat prin corespondență. La aceeași oră, în primul tur de scrutin, erau în total 363.589 de votanți, dintre care 25.189 votaseră prin corespondență. Cei mai mulți votanți, până în prezent, sunt la o secție din Londra, și anume 4.355 de votanți. Multe persoane au votat și la Bruxelles – 3.026 și respectiv în Chișinău – 2.606.

La polul opus se află Teheran-ul (Iran) și Phenianul (Republica Populară Democrată Coreeană), unde nu s-a prezentat niciun votant, în Harare (Zimbabwe), unde s-au prezentat la urne două persoane și în Luanda (Angola) au venit la urne șapte cetățeni români.