Alertă ANM cu efect imediat. Mai multe zone din România, vizate de fenomene meteo extreme

Publicat: 08/01/2021 | 15:51
Sursă foto: Social media

Vremea se schimbă radical în România. Potrivit meteorologilor, mai multe zone din țară se află sub avertizare de cod galben de ninsoare și fenomene meteo extreme.

ANM informează că este cod galben de ninsori și viscol puternic în mai multe zone din România. Astfel, în următoarele ore se anunţă viscol, cod galben de ninsori şi frig, iar avertizarea meteo este valabilă de vineri până sâmbătă la ora 10:00. În acest interval de timp, 15 judeţe sunt în pericol, conform meteorologilor.

Specialiștii mai informează că o masă de aer rece va pune stăpânire pe mai multe zone din România, așa că sunt așteptate ninsori abundente, mai ales în regiunile de munte.

Astfel, începând de vineri seară vor apărea ninsorile abundente în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură. De asemenea, local în Oltenia, nord-vestul Munteniei, precum şi în sudul şi sud-estul Transilvaniei vor predomina ninsorile, informează ANM.

Ce județe se află sub cod galben de ninsori și viscol

Cod galben de ninsori și viscol va fi în județele: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea. Astfel, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea de sud a teritoriului, se vor acumula în general 15 – 25 l/mp.

La munte, pe tot parcursul intervalului, temporar va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu precădere în zonele montane, iar local şi temporar şi în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40 – 60 km/h.

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în mare parte a lunii ianuarie, dar vor fi și perioade cu temperaturi chiar mai scăzute decât media, au anunţat cei de la ANM.