Alertă europeană pentru România! Precizări de la ministrul Sănătății: ”Am făcut toate eforturile!”

Publicat: 05/03/2018 | 19:52

România a cerut activarea mecanimsului de protecție civilă pentru imunoglobulină. Asta înseamnă că în calitate de țară membră a UE și a NATO, România cere sprijinul partenerilor și aliaților europeni pentru procurarea acestui medicament esențial pentru viața a mii și mii de bonavi.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a venit cu noi precizări în emisiunea „Punctul de întâlnire”.

„Lipsa imunoglobulinei de pe piață și faptul că pacienții noștri au rămas fără medicament. Am făcut toate eforturile necesare pentru a rezolva această problemă. Statul român a suspendat clawback pentru acest produs pentru o perioadă de doi ani și totuși nu s-a întâmplat nimic, pe 6 februarie am anunțat că vom apela și la acest mecanism.

Pentru martie nu se preconizează să intre nicio fiolă, iar în aprilie am ceva promisiuni, dar nu mai cred. Prin urmare l-am informat pe primul ministru și am primit acceptul să declanșăm această procedură. Această procedură este o alertă la nivel european, prin care se solicită medicamentul pentru România”, a declarat ministrul.

 

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult