Alertă în România! Gheorghe a dispărut fără urmă. Cine îl vede, este rugat să sune de urgență la 112

Publicat: 06/05/2024 | 19:42

Autoritățile din România sunt în alertă! Gheorghe Pascu, un bărbat de 52 de ani, a dispărut fără urmă chiar în Vinerea Mare. Poliția a cerut ajutorul cetățenilor pentru a-l găsi. Așadar, cine îl vede, este rugat să sune la 112!

Peste 1.000 de persoane figurează dispărute pe pagina Poliției Române. Unele dintre anunțuri sunt vechi de câțiva ani, iar oamenii nu au mai fost găsiți până acum. Recent, autoritățile au semnalat dispariția unui bărbat de 52 de ani care a plecat cu trenul pe ruta Botoșani-Timișoara. Acesta nu a mai ajuns la destinație, iar familia nu a mai putut lua legătura cu el.

Citește și: ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! ANDREEA A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. CINE O VEDE, SĂ SUNE LA 112

Gheorghe Pascu a plecat de acasă în data de 3 mai 2024, dorindu-și să ajungă la părinții săi, în județul Maramureș. O perioadă, a ținut legătura cu fiica sa, însă telefonul i s-a închis la un moment dat. Acum, bărbatul este de negăsit, iar poliția a cerut ajutorul cetățenilor. Semnalmentele sale sunt: înălțime – 165 de centimetri, greutate – 70 de kilograme. De asemenea, oamenii legii au oferit câteva detalii și despre dispariție.

„În ziua de 03.05.2024, s-a urcat în trenul Botoșani – Timișoara, cu intenția de a ajunge la părinți, în localitatea Rona de Jos, județul Maramureș, a ținut legătura o perioadă cu fiica din localitatea Havarna, însă la un moment dat, telefonul s-a închis și nici nu a ajuns la destinație în Maramureș până în prezent. La momentul plecării de la domiciliul din localitatea Havarna, era îmbrăcat cu o jachetă din material textil *Denim* albastru închis.”, sunt detaliile oferite de autorități.

Ce trebuie să faci dacă îl vezi pe Gheorghe Pascu

Autoritățile române au dreptul de a solicita sprijinul cetățenilor în cazul în care nu reușesc să găsească o persoană dispărută. Dacă îl vede cineva sau are informații despre Gheorghe Pascu, are obligația de a suna de urgență la 112. De asemenea, oamenii pot merge la cea mai apropiată secție de Poliție pentru a raporta toate detaliile.

„Polițiștii care desfășoară activitatea de căutare a unei persoane dispărute au dreptul de a prelucra date și informații necesare găsirii persoanei respective, obținute din surse accesibile publicului.

(1) În scopul obținerii sprijinului populației pentru găsirea persoanelor dispărute, organele de poliție au dreptul de a face publice informațiile prevăzute în secțiunea publică a bazei de date privind persoane dispărute prin următoarele mijloace:

a) site-ul propriu de internet sau alte forme de comunicare on-line;

b) mass-media centrală și locală, audio-video sau scrisă;

c) campanii de informare;

d) diseminarea către persoanele partenere.”, arată art. 27.

Citește și: ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! CRISTINA A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. CINE O VEDE, SĂ SUNE LA 112