Alertă în România! Un nou val de căldură se va năpusti asupra țării noastre

Publicat: 02/08/2022 | 13:14
Termometru Sursă foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că săptămâna aceasta, România va fi lovită de o nouă caniculă. În următoarele zile, vor fi temperaturi extreme. Află în ce localități se vor resimți peste 34 de grade Celsius.

Vești proaste pentru români! Un val fierbinte se va abate asupra țării, iar temperaturile vor fi caniculare, anunță ANM. Cele mai ridicate ar urma să fie înregistrate sud-vestul țării.

Marți, 2 august, temperaturile vor fi în creştere în toată ţara, iar în vest şi în sud, cu precădere la câmpie, vremea va deveni din ce în ce mai călduroasă. Cerul va fi variabil, vântul va bătea slab și moderat. În ceea ce privește valorile termice maxime, acestea se vor situa între 25 și 32 de grade, cele mai ridicate fiind în sudul și în sud-vestul țării. De cealaltă poate, minimele se vor situa între 8 grade, la minte și 20-22 de grade pe litoral.

În București, temperaturile maxime ajung la 32 de grade, în timp ce minimele se vor situa între 16-18 grade, anunță ANM. Pe după-amiază însă există șansa de ploi slabe de scurtă durată.

CITEȘTE ȘI: CUM VA FI VREMEA ÎN AUGUST 2022. RAED ARAFAT A TRANSMIS UN AVERTISMENT: „ACUM, TEMPERATURILE SUNT FOARTE MARI, NU ESTE APĂ, E TOTUL USCAT, DECI ARDE MAI UŞOR”

Urmează zile caniculare în România

Începând de mâine, 3 august, vremea se încălzește și mai mult, în special în sud-vestul țării. Aici avem temperaturi maxime situate între 27 și 34 de grade și minime de 7 grade la munte și 20-22 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

Vântul va sufla slab și moderat miercuri și există posibilitatea de ploi slabe la munte, dar și în estul și sud-estul țării. În București avem o vreme similară cu ea de marți. Cerul va fi variabil, probabilitatea de ploaie redusă, iar temperaturile maxime ajung la 32 de grade, în timp ce minimele vor ajunge până la 15-18 grade.

Canicula se accentuează spre finalul săptămânii

Din păcate, Joi, canicula se accentuează, iar temperaturile ajung chiar și până la 35 de grade. Conform prognozei meteo publicate de ANM, vom avea un disconfort termic ridicat în special în sud-vestul țării.

Cerul va fi variabil joi la nivel național, iar la munte sunt șanse de ploi slabe. În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea se vor situa între 27-35 de grade, în timp ce minimele se vor încadra între 12-22 de grade, cele mai coborâte fiind în depresiunile intramontane.

Și în București resimțim căldura mai intens. Temperaturile maxime ajung la 33 de grade joi, iar minimele se vor situa între 15-18 grade. Vântul va sufla slab și moderat.

Cum va fi vremea în acest weekend

Valul de caniculă continuă și spre finalul săptămânii. Astfel, la final de săptămână aveam un cer variabil la nivel național, dar și ploi slabe în estul țării. Valorile termice maxime ajung vineri la 30-35 de grade, iar cele minime se vor încadra între 12-22 de grade.

În ultimele trei zile ale săptămânii, vremea din București va fi mult mai caldă decât în restul zilelor. Cerul va fi variabil vineri, șansele de ploi vor fi reduse, iar temperaturile maxime ajung până la 34 de grade, în timp ce minimele se vor situa între 17 și 19 grade, mai anunță ANM.

VEZI ȘI: CUM VA FI VREMEA PÂNĂ LA FINALUL VERII. CÂND SE ÎNTOARCE CANICULA ÎN ROMÂNIA

 

 

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult