Panică la FCSB. Patru jucători sunt infectați cu noul coronavirus. Reacția lui Gigi Becali: „Toată lumea în cantonament”

Publicat: 14/08/2020 | 14:54
Alertă la FCSB. Patru jucători sunt infectați cu noul coronavirus. Reacția lui Gigi Becali: „Toată lumea în cantonament”

Clubul de fotbal FCSB a anunțat, vineri, pe pagina oficială de Facebook a echipei că patru fotbaliști au fost infectați cu noul coronavirus.

Gigi Becali a anunțat că jucătorii și antrenorii de la FCSB vor rămâne în cantonament, la baza clubului din Berceni, în următoarea perioadă, pentru a evita infectarea cu COVID-19.

Citește și: Alertă ANPC! Gel de mâini, toxic pentru sistemul nervos central și pentru ochi, în magazine

„FCSB anunță că, în urma ultimei testări COVID-19, au fost înregistrate patru cazuri pozitive în cadrul lotului nostru. Astfel, Gabriel Simion, Toma Niga, Răzvan Udrea și Alexandru Pantea sunt fotbaliștii care au fost infectați cu virusul SARS-COV-2, aceștia urmând să fie preluați de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în conformitate cu normele în vigoare. Menționăm faptul că jucătorii sunt asimptomatici și au fost deja izolați de restul grupului.

De asemenea, clubul nostru va aplica toate prevederile legale care rezultă în urma acestei situații!”, se arată în postarea FCSB de pe Facebook.

Declarațiile lui Gigi Becali

Gigi Becali a transmis că fotbaliștii de la FCSB nu vor mai părăsi baza, iar testele se vor efectua din două în două zile. „Vom face teste acum din două în două zile, să fim siguri, nu ne jucăm, că vin meciurile de Europa League. Băgăm în carantină, băgăm în cantonament, așa trebuie dacă vrei să faci ceva în viață.

Toată lumea în cantonament, dacă vrei să faci ceva, toată lumea stă la bază, nu mai iese nimeni de acolo. Jucătorii și-așa iau foarte mulți bani, să stea în cantonament”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.

Nu rata: Bilanțul negru al deceselor din cauza infectării cu COVID-19 a ajuns la 2.904 + 44 morți în ultimele 24 de ore

După apariția celor patru teste pozitive, care aparțin fotbaliștilor Toma Niga, Răzvan Udrea, Gabriel Simion și Alexandru Pantea, pentru FCSB urmează, în mod normal, primul meci oficial din noul sezon, programat joi, 20 august, la Giurgiu, împotriva Astrei.

Meciul din prima etapă a Ligii 1 va fi urmat, șapte zile mai târziu, de debutul în cupele europene. FCSB joacă în turul întâi preliminar al Europa League pe teren propriu, împotriva armenilor de la FC Shirak, mai scrie sursa citată.