Alertă meteo! Cod portocaliu de ploi abundente în prima zi de Crăciun. Care sunt zonele vizate

Publicat: 25/12/2021 | 11:05

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță cod portocaliu de ploi abundente în prima zi de Crăciun, la munte. Însă, la București, vremea va continua să se încălzească.

În intervalul 25 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 10:00 sunt așteptate precipitații moderate cantitativ, polei și intensificări ale vântului. Temporar vor fi precipitații moderate cantitativ în cea mai mare parte a țării. În zona montană înaltă, iar începând din seara zilei de sâmbătă (25 decembrie) și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ninsori și lapoviță, iar în celelalte regiuni mai ales ploi. Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică (26 decembrie) și luni (27 decembrie) pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crișana și nord-vestul Transilvaniei. Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie) vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h spulberând zăpada.

Cod portocaliu de ploi la munte

Totodată, ANM anunță cod galben de ploi și ninsori însemnate cantitativ în intervalul25 decembrie, ora 10:00 – 26 decembrie, ora 12:00. În Banat, Crișana, iar pe arii restrânse în Transilvania și nord-vestul Olteniei va ploua însemnat cantitativ. În zona Carpaților Orientali și în nord-vestul Moldovei treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent. Cantitățile de precipitații vor depăși 25…40 l/mp.

ANM a mai anunțat un cod portocaliu de ploi abundente întervalul de valabilitate 25 decembrie, ora 10:00 – 26 decembrie, ora 12:00. În Carpații Occidentali și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali vor fi precipitații abundente. Vor fi ploi, care vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp și pe arii restrânse 70 l/mp.

Cum va fi vremea în București

25.12.2021 ORA 10:00 – 26.12.2021 ORA 08:00

Vremea va continua să se încălzească, valorile termice urmând a se situa cu mult peste cele obişnuite în ultima decadă a lunii decembrie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar minima va fi de 0…2 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea, iar spre sfârșitul intervalului va crește probabilitatea pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat.

(NU RATA: PROGNOZA METEO. CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI, ÎN FIECARE REGIUNE A ȚĂRII)

26.12.2021 ORA 08:00 – 27.12.2021 ORA 08:00

Vremea va fi predominant închisă și se va răci față de ziua precedentă. Trecător vor fi precipitații sub formă de ploaie și burniță, iar mai ales spre seară și noaptea, probabilitatea de polei va fi ridicată. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade.

27.12.2021 ORA 08:00 – 28.12.2021 ORA 10:00

Vremea se va menține închisă. Temporar va ploua slab, iar cu precădere în prima parte a zilei vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă în jur de 1 grad. Spre sfârșitul intervalului se va forma ceață

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult