Alex Chipciu a venit cu gânduri mari în „Gruia”: „Mă simt destul de motivat!”

Publicat: 19/01/2020 | 17:12

Transferul lui Alexandru Chipciu la CFR Cluj reprezintă de departe bomba acestui mercato în România.

În vârstă de 30 de ani, Alexandru Chipciu s-a alăturat lotului pregătit de Dan Petrescu în cantonamentul din Spania și a fost prezentat oficial de campioana și liderul la zi al Ligii 1.

Venit din postura de jucător liber de contract la CFR Cluj de la Anderlecht, Alexandru Chipciu a declarat că a ales să revină în Liga 1 în „Gruia” pentru că ardelenii „au atins toate punctele” care îl interesau.

„Mă simt destul de motivat. Am fost și emoționat când am interacționat cu jucătorii, cu echipa și staff-ul. Sunt pregătit pentru meciurile pe care le avem. Analizând ofertele, am văzut că CFR Cluj a atins toate punctele care mă interesau. Clujul mi se pare echipa la care m-aș putea integra foarte bine. Am avut oferte din Turcia, mai bune din punct de vedere financiar, dar am decis că CFR e echipa perfectă.  Am renunțat la salariul pe care îl mai aveam de luat. Am vrut să joc și să simt din nou bucuria fotbalului. Toată lumea știe că Dan Petrescu e un antrenor foarte bun. Îmi place foarte mult stilul lui”, a declarat Alex Chipciu.

Mijlocașul la a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu CFR Cluj urmând a încasa în „Gruia” 20.000 de euro pe lună, sumă la care se mai adaugă bonusuri importante pentru cucerirea titlului de campion, pentru calificarea în grupe europene.

Alex Chipciu va debuta într-un meci oficial la CFR Cluj chiar contra FCSB-ului, formație pentru care a jucat. Duelul va avea loc în „Gruia” la reluarea campionatului pe 2 februarie.