Alex Dima iubește din nou, după ce soția i-a murit. Cu ea și-a refăcut viața prezentatorul emisiunii România, Te Iubesc de la Pro TV

Publicat: 23/11/2019 | 13:10
Alex Dima iubește din nou, după ce soția i-a murit.

Cu 10 ani în urmă, Alex Dima – vedeta Pro TV de la emisiunea ”România, Te iubesc” – a trecut printr-o dramă pe care, firește, nu o poate uita. Soția sa a fost diagnosticată cu cancer în stadiu avansat, stingându-se din viață la doar un an după ce dăduse naștere unei fetițe.

Alex Dima a rămas cu Sara și cu amintirile frumoase despre soția sa, micuța ajutându-l să nu clacheze și să accepte, în cele din urmă, această tragedie familială. „E ca o floare care se deschide. Are umor, spune ce gândește. Sunt atât de fericit, de câte ori mă uit la ea îi mulțumesc lui Dumnezeu că am așa un copil”, a declarat Alex Dima pentru revista Unica.

”Viața merge mai departe”, în pofida tuturor durerilor, iar vedeta Pro TV și-a refăcut viața alături de Georgiana. S-au cunoscut absolut întâmplător, în aeroport, la check-in.

Alex Dima iubește din nou

”Știe să mă și asculte”

Alex Dima mărturisește că a descoperit în Georgiana o parteneră de viață care știe să îl asculte și își amintește că, după întâmplarea din aeroport, destinul a făcut să o întâlnească din nou, de data aceasta într-o bancă. Și, de atunci, sunt împreună.

„Georgiana știe să mă și asculte. Am fost azi-noapte la filmare, la Magic Camp și când am ajuns acasă am stat și i-am povestit până la 4 dimineață (la ora 8 ne-am văzut apoi pentru fotografii și interviu). Am văzut-o într-un aeroport, s-a băgat în fața mea la check-in. Am râs, apoi am privit-o, după filtru am văzut-o iar, priviri în sala de așteptare, priviri în avion. Trei luni mai târziu, am ajuns la o bancă. Și acolo era ea! Și de atunci e bine”, a mărturisit Alex Dima.