Alex Velea le dă decisiva lui Mario Fresh și Lino Golden! Cum i-a umilit artistul, în cea mai nouă melodie lansată

Publicat: 13/10/2020 | 16:20

Alex Velea le-a dat încă o umilință de zile mari rivalilor săi, Lino Golden și Mario Fresh. Artistul a lansat o melodie în care vorbește despre fake-uri, dar și despre invidie, toate acestea fiind, desigur, atacuri la adresa foștilor săi prieteni.

Războiul dintre Alex Velea și cei doi foști colegi și prieteni este departe de a se încheia. Mai mult, se pare că lucrurile merg din rău în mai rău în ceea ce-i privește pe aceștia, iar acum, Velea le-a dat decisiva și le-a pregătit mai multe versuri prin care îi umilește.

Mai exact, Velea a lansat o melodie care se numește „fake-urile” și versurile le sunt dedicate celor doi foști prieteni, pe care îi atacă din toate părțile. Melodia lansată de iubitul Antoniei a intrat deja în trending și ocupă, momentan, locul 30.

„Am intrat în scenă, reprezint băieții care o ard ca influenceri / Nu ai putea să îmi iei locul nici dacă ți l-aș da eu / N-ai avea cum, nu știi jocul / Și nici nu ai hazul meu/ M-am născut fenomenal, faptele mele vorbesc / Ai vrea să fii și tu ca mine, dar nu prea ai palmares/ Te iau peste tot / Rămâi doar un nepot / Ai uitat de unde ai plecat / De ce să fiu rege, când pot să fiu zeu” sunt câteva dintre versurile din melodia lui Alex Velea.

Alex Velea îl acuză pe Lino Golden

Imediat după ce a început scandalul, chiar de ziua lui Lino, Alex Velea a ținut să îi transmită un mesaj, în care îl critică, îl acuză și îl numește șerpișor.

„Nu mai încerca să îndulcești situația și să te victimizezi cum ai făcut toată viața. Te-am ferit prea mult de insucces, frustrări și bătăi (pe care tot tu, bătăușule, le-ai generat). În schimb, ți-ai băgat frații la ”înaintare” după ce i-ai ”îmbârligat” să se certe cu toată lumea cu care avea DOAR TU probleme. Te-ai înjurat de morți, de familii cu acest boschet de preerie, zis și Abi, ca mai apoi să fie fratele tău…

Nu te mai cunosc, noi nu te-am crescut și învățat așa… De ziua ta, sper să ai parte de toată fericirea pe care o mimezi pe Instagram. La mulți ani, Șerpișorule! Aaa și apropo… nu s-a încheiat nimic, abia începe”, a scris Alex Velea.