Alexandra Stan, bântuită de bătăile primite de la fostul iubit: ”Eram plină de sânge și tot îmi dădea cu pumnul”

Publicat: 24/09/2019 | 10:01

La șase ani după ce fotografiile cu ea, în care apărea bătută, au făcut înconjurul internetului, Alexandra Stan a povestit recent cum a reușit să depășească acele momente traumatizante. 

Imaginile cu Alexandra Stan vânătă la ochi şi cu urme de violenţă pe corp au șocat pe toată lumea în urmă cu şase ani. Atunci, cântăreaţa plângea disperată şi explica cum Marcel Prodan, managerul ei care îi era şi iubit, a bătut-o în urma unei discuţii aprinse care a început în maşină.

Și, din câte se pare, nu era prima dată când el încerca să o intimideze cu gesturi agresive. Solista a povestit abia acum cum a reuşit să treacă pesta trauma care a marcat-o.

Cântăreaţa și-a găsit puterea să vorbească deschis despre ce s-a întâmplat atunci într-un interviu acordat pentru campania “Femeia ca o pradă”, demarată de Pro Tv.

Alexandrei Stan a povestit ce s-a întâmplat atunci.

Eu am făcut foarte multă terapie după şi mi-am dat seama că fiecare om are motivele lui pentru care ajunge în situaţii de genul ăsta, adică am înţeles că şi eu am avut, nu vină, dar partea mea de responsabilitate pentru faptul că am ajuns atât de departe în punctul în care el să mă jignească. Pentru că nu era prima oară, mă mai împinsese odată”, şi-a început artista mărturisirile. A continuat la fel de dramatic povestea care a ţinut mult timp prima pagină a ziarelor.

A început să mă înjure şi să dea în mine, să se ducă spre Valu spre părinţii mei şi să mă lase în câmp acolo, ştiţi s-a rupt filmul. Țin minte doar că eram ca un câine din ăla bătut şi am încercat să fug, cred că avea 80 la oră şi am tras de volan şi am încercat să trag frâna de mână că am vrut să cobor din maşină pentru că eram deja plină de sânge. Eram în dreapta şi tot îmi dădea cu pumnul. A oprit el maşina, am coborât şi am alergat pe mijlocul străzii. Norocul meu cel mai mare a fost că a trecut o maşină de poliţie şi m-a văzut că eram disperată şi Marcel a întors pe linia continuă, a venit şi el în spatele poliţiei şi atunci şi-a dat seama ce a făcut şi a încercat să mă împace, „hai gata calmează-te”, nu aveam cum să mă calmez şi îmi era frică să mă urc cu el în maşină şi zicea „că e ok, ne descurcăm”. Și poliţistul i-a zic „cum adică e ok?”, fata asta e plină de sânge, cum e ok? Şi m-am dus cu poliţia, m-au dus la spital la urgenţă. Au încercat să mă convingă să nu fac nimic public”, a mai spus artista.