Alexandru Rafila, despre eroare Institutul Național de Sănătate Publică. Ce element a condus la rezultatul greșit

Publicat: 14/10/2020 | 13:04

Alexandru Rafila a vorbit despre încurcătura legată de calculul incidenței, după ce, au fost anunțat în mediul public două valori diferite. Acesta a explicat care a fost elementul ce a dus la necoordonarea între cele două instituții.

Marți, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat o rată de infectare în Capitală de 3,1, iar Grupul de Comunicare Strategică (GCS) de 2.69. Se pare că diferențele dintre cele două procentaje au survenit în urma faptului că s-au folosite baze de date diferite, iar INSP a mers pe procedura europeană. (CITEȘTE ȘI: ALEXANDRU RAFILA, DESPRE SCENARIUL ÎN CARE SE VOR ÎNREGISTRA 4000 DE CAZURI NOI PE ZI: ”SISTEMUL MEDICAL SE VA BLOCA”)

 „Trebuie să folosești întotdeauna aceeași bază de date când faci o raportare, nu să o modifici de la o zi la alta. Mai mult, și Centrul European al Bolilor, când raportează incidența cumulată pentru 14 zile, folosește tot populația rezidență, într-o anumită țară. Noi de exemplu, nu mai suntem 22,5 milioane de locuitori în România, ci conform Eurostat suntem 19,4 milioane de locuitori”,

 „Institutul Național de Sănătate Publică a folosit niște date care se referă la populația rezidentă în București, date care sunt aceleași de când se face măsurătoarea de către Institut. Să nu ne închipuim că se foloseau alte date în fiecare zi”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit B1 TV.

Raportarea diferită a instituțiilor statului zguduie încrederea oamneilor

Alexandru Rafila a mai menționat că acest tip de întâmplări, în care instituțiile statului raportează cifre diferite zguduie încrederea oamenilor în autorități. (VEZI ȘI: RECOMANDAREA LUI ALEXANDRU RAFILA. CÂND TREBUIE FĂCUT VACCINUL ANTIGRIPAL)

„Nu consolidează în niciun fel încrederea. Niciodată nu poți să știi cu exactitate într-un oraș mare care e numărul real al cetățenilor. Din această cauză, eu cred că era mai bine să utilizăm acest tip de calcul european și, eventual, să punem o marjă de 10-20% pentru orașele medii și mari, cu peste 500.000 de locuitori, de exemplu, încât să nu luăm o decizie legată de oprirea activităților strict în momentul în care se atinge un indice”, a mai spus Alexandru Rafila, conform Radio Europa Liberă România.