Alexia Eram a mai „jucat periculos”! Fiica Andreei Esca a avut o relație cu fiul teroristului Omar Hayssam

Publicat: 16/06/2020 | 10:38

Înainte să înceapă o relație cu Mario Fresh, Alexia Eram a mai „jucat periculos”. Fiica Andreei Esca s-a iubit cu fiul teroristului Omar Hayssam. 

La începutul anului 2015, Alexia și Rashid Omar își făceau publică relația, prin mai multe fotografii postate pe o rețea socială. Aceștia păreau foarte îndrăgostiți și nu se fereau să facă gesturi tandre în public.

Alexia l-a părăsit pentru Mario Fresh

Cei doi s-ar fi cunoscut la Snagov, unde familiile lor dețin proprietăți, însă se pare că relația lor a luat sfârșit atunci când tânăra l-a cunoscut pe Mario Fresh, actualul său iubit, scrie Wowbiz. Alexia l-a părăsit pe tânăr și a ales să înceapă o altă relație cu solistul.

Omar Hayssam, tatăl lui Rashid Omar, este la închisoare după ce a fost condamnat definitiv la 23 de ani și 4 luni după gratii, pentru terorism, înșelăciune și fraude. Afaceristul „a orchestrat” răpirea a trei ziarişti romani în Irak, in 2005. În noiembrie 2004, averea lui Hayssam a fost evaluată la 100 de milioane de dolari.

Alexia va fi audiată din nou de procurorii constănțeni zilele viitoare, după ce a fost martor la bătaia încasată de iubitul ei și de Jador.