Alimentele de sezon, contraindicate pentru silueta

De: Cancan
Publicat: 03/04/2009 | 00:00

Pentru acest anotimp, nutritionistii va recomanda sa consumati portii mici de inghetata, sa frigeti la gratar carne de pui in loc de carne de vita si sa inlocuiti maioneza din salate cu mustar si ierburi proaspete. Andrei Sion Daca doriti sa scapati de excesul de greutate acumulat pe timpul iernii, este important sa stiti ce alimente trebuie sa consumati cu masura in aceasta primavara. De aceea, specialistii americani de la site-ul Webmd va dezvaluie care sunt cele mai tentante „bombe calorice” specifice acestui sezon si va arata cum sa va bucurati de ele fara sa va ingrasati. Odata cu incalzirea vremii, inghetata devine unul dintre cele mai ravnite deserturi. Pentru a nu va afecta greutatea, nutritionistii va recomanda ca, atunci cand va cumparati o inghetata, sa consumati o singura cupa si sa le evitati pe cele cu siropuri sau cornete de napolitana. In locul inghetatei, pentru a evita excesul de calorii, puteti alege iaurturile inghetate sau serbetul. Primavara este anotimpul favorit pentru alimentele pregatite pe gratar. Daca doriti sa va mentineti greutatea, evitati sa gatiti mititei, costite, carnati sau fripturi din carne de vita. In schimb, preparati la gratar carne de pui si peste sau chiar fructe si legume. Sosurile adaugate peste alimente sanatoase sunt un alt pericol pentru dieta de primavara. Maioneza aflata din abundenta in salatele de pui transforma acest preparat foarte sanatos intr-o adevarata „bomba calorica”. Fie adaugati doar putina maioneza, fie inlocuiti-o cu mustar si ierburi proaspete, cum ar fi mararul sau patrunjelul. Bauturile racoritoare pot ascunde la randul lor o multime de calorii. Conform cercetarilor, caloriile lichide sunt asimilate cel mai rapid de organism si de aceea trebuie sa consumati bauturi mai slabe. Desi are o multime de beneficii pentru sanatate, ciocolata trebuie consumata cu masura. Studiile arata ca un consum in exces de ciocolata anuleaza toate proprietatile curative ale acestui aliment. Nutritionistii va recomanda sa nu depasiti un consum zilnic de 28 de grame si va sfatuiesc sa alegeti, in special, ciocolata neagra.