Alina Dumitru stie ce vrea in ghete! „Ii cer Mosului o medalie pentru la anu'”

De: Cancan
Publicat: 04/12/2010 | 00:00
Speranta. Alina Dumitru vrea sa isi imbogateasca vitrina de trofee cu un titlu mondial

Din palmaresul Alinei Dumitru titlul de campioana mondiala este sigurul care lipseste, ea adunand pana acum un titlu olimpic si cinci de campioana europeana. Prin urmare, este firesc sa il „vaneze” si pe cel de campioana mondiala. Competitia va avea loc intre 23 si 28 august 2011, la Paris, iar cei de la Federatia Romana de Judo nici nu concep ca delegatia noastra sa vina fara aur, cu toate ca mai este pana atunci. La randul ei, Alina Dumitru spune ca deplasarea la Paris o preocupa deja de pe acum. In aceste zile ea este acasa, la Bucuresti, si vrea sa il roage pe Mos Nicolae sa ii puna in ghete promisiunea ca o va ajuta la Paris.

„Nu m-am gandit la niciun cadou. As vrea, daca e, sa castig la anu’ medalia de aur la Mondiale”, ne-a declarat campioana olimpica. „Trebuie sa obtina medalia, mai ales ca in 2012 va participa si la ultima ei olimpiada, la Londra. Nu se poate sa nu aiba in palmares si titlul mondial”, ne-au spus cei de la Federatia Romana de Judo.