Alina Pușcaș, primele declarații despre sarcină. A vorbit despre sexul bebelușului

De: Cancan
Publicat: 15/02/2019 | 14:23

Alina Pușcaș se numără printre cele opt vedete de la Antena 1 care sunt însărcinate, iar în urmă cu câteva ore, ea a făcut primele declarații despre sarcină. Prezentatoarea show-ului “Te cunosc de undeva” a povestit cum s-a întâmplat minunea, dar și cum a reacționat soțul ei. Vedeta și Mihai Stoenescu mai au un băiat și o fată.

Citește și: Alina Pușcaș, imagine hot în costumul de baie! Și e însărcinată a treia oară!

Alina Pușcaș, primele declarații despre a treia sarcină

În vârstă de 33 de ani, Alina Pușcaș va deveni mămică din nou în cursul acestui an. Binecuvântarea din partea Lui Dumnezeu a luat-o prin surprindere pe ea și tatăl copiilor săi, pentru că ei plănuiau să conceapă cel de-al treilea moștenitor în primăvara care ne bate la ușă.

“Am fost surprinși, pentru că foloseam contraceptive și, totuși, s-a întâmplat să rămân însărcinată. Noi aveam de gând să renunțăm la pastile prin martie sau aprilie, dar iată că Providența a dorit altceva și a grăbit cu câteva luni minunea. ”, a declarat viitoarea mămică, titrează spynews.ro.

Dacă primele sarcini au fost mai ușoare pentru Alina Pușcaș, aceasta i-a creat neplăceri. În prezent, ea se află în cea de-a 15-a săptămână de sarcină.

“E o sarcină care nu seamănă absolut deloc cu celelalte două. Din a doua lună mi-a fost exagerat de rău și nu știam ce se întâmplă cu mine, pentru că până în cea de-a opta săptămână de sarcină nu mi-a ieșit niciun test pozitiv lucru care, la acel moment, mă ducea cu gândul la vreo problemă medicală gravă căci, cum spuneam, nu aveam niciun motiv să cred că sunt însărcinată. Așadar, mi-a fost foarte rău și chiar și în prezent îmi este zilnic rău, dar parcă de la o săptămână la alta tot mai puțin. Stările de somnolență sunt la ordinea zilei, o foame de lup de necontrolată, dureri musculare abdominale. Partea bună este că toate testele au ieșit perfecte, așa că nu am motive de îngrijorare de vreun fel”, a mai povestit prezentatoarea TV.

Citește și: Alina Pușcaș, clipe de coșmar, din cauza unei bone. “A scăpat-o în cap pe Melissa!” Ce a pățit, ulterior, fiica prezentatoarei TV

Alina Pușcaș a vorbit despre sexul bebelușului

Mihai Stoenescu își răsfață foarte mult soția. Alina Pușcaș a măturisit că își dorește ca bebelușul cu numărul trei să fie băiat: “El a fost absolut înnebunit de veste. Mai ales în primele două săptămâni din momentul în care am aflat, cred că-mi spunea zilnic, de câteva ori, cât de mult și-a dorit și al treilea copil. Cert e că orice îmi doresc se materializează dar, recunosc, nu sunt pretențioasă sau mofturoasă. (…). Dorința este de a avea un băiețel și, sincer, nu am simțit în vreun fel ceva legat de sexul copilului. Lumea din jur ar spune că sarcinile «mofturoase» ar prevesti o fetiță (râde). Rămâne de văzut”.

În afară de scena de la “Te cunosc de undeva”, pe Alina Pușcaș o mai puteți vedea în fiecare miercuri, în rolul Silviei Lăzărescu, în serialul “Fructul oprit”.

Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu s-au căsătorit în 2017

Alina Pușcaș a devenit soția lui Mihai Stoenescu pe 17 iunie 2017 după ce au mers în fața ofițerului de la Starea Civilă. Prezentatoarea TV și medicul stomatolog au deja doi copii împreună: Alexandru, care are patru ani şi Melissa Antonia, trei ani.