Alte 500 de școli au trecut în scenariul roșu! Situația sistemului de învățământ în vreme de pandemie

Publicat: 26/10/2020 | 19:24

Potrivit datelor oferite de Ministerul de Educație, alte 500 de unități de învățământ au trecut în scenariul roșu. Astfel, un total de la 3.014 de școli ficționează în acest scenariu, cu ore ținute exclusiv în mediul online.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, luni, care este situația la nivel național în ceea ce privește scenariile de desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar. Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, până luni în ora 12, s-a înregistrează următoarea situație: (CITEȘTE ȘI: KLAUS IOHANNIS, DESPRE SITUAȚIA SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN PLINĂ PANDEMIE. „S-AU FĂCUT ȘI ERORI, ÎNVĂȚĂM DIN MERS”)

  • 748 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1, care presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
  • 894 de unităţi de învăţământ sunt în Scenariul 2 (S2), care presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
  • 3014 unităţi de învăţământ sunt în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

„Menţionăm că dintre cele 3.014 de unităţi aflate în această situaţie, 382 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.632 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Cifrele au crescut considerabil

Cu o zi înainte de începutul anului școlar, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, că: 12.423 unităţi vor funcţiona în scenariul verde, 4.915 în scenariul galben şi 262 unităţi în scenariul roşu. (VEZI ȘI: MAI MULTE ȘCOLI DIN BUCUREȘTI AU INTRAT ÎN SCENARIUL ROȘU DIN CAUZA CAZURILOR DE COVID! PATRU LICEE ȘI CINCI ȘCOLI AU TRECUT LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL ONLINE)

Astfel, potrivit acestor cifre și noii situații anunțate de Ministerul Educației și Cercetării, de la începutul anului școlar, un număr impresionat de unități de învățământ au trecut la scenariul roșu. La nivel național a crescut totodată și numărul școlilor care au trecut de la scenariul galben la cel verde.