Amenintati cu sechestrarea

De: Cancan
Publicat: 10/03/2010 | 00:00
recunoastere. In tara, Tudor si Dan sunt tratati cu respect de organizatori

Tudor Ionescu si Dan Drumes au fost protagonistii unei intamplari fara precedent petrecuta, weekendul trecut, in Republica Moldova. La invitatia Art Media Production, cei doi membri ai trupei Fly Project s-au deplasat la Chisinau pentru a sustine, intr-un mall, un concert live. Ca sa iasa totul ca la carte si sa faca si putina promovare, romanii s-au deplasat in Moldova cu o zi inaintea show-ului, participand astfel si la cateva emisiuni televizate. Toate bune si frumoase pana inaintea concertului, cand unul dintre organizatori s-a infuriat peste masura si a inceput sa-i ameninte si sa-i intimideze pe baieti. „Au vrut sa ne tepuiasca. Intr-un fel chiar au reusit pentru ca nu am castigat niciun ban in urma acestei deplasari. Totul a inceput inaintea spectacolului, cand, conform contractului, ar fi trebuit sa fim platiti pentru show-ul pe care urma sa-l sustinem. Atunci, un anume Andrei de la Art Media din Chisinau ne-a spus ca ne plateste dupa si de aici au inceput divergentele. Am refuzat sa mai cantam in conditiile date, iar el a trecut la amenintari, spunandu-ne ca daca nu ne conformam noilor reguli vom canta si gratis, si pana dimineata. A sunat ca o sechestrare”, ne-a povestit Tudor de la Fly Project. Orele noptii s-au scurs greu pentru membrii echipei din Romania, nevoita sa innopteze la hotelul moldovenesc. Ei au primit injurii si intimidari telefonice din partea aceluiasi organizator, care, daca nu a reusit sa ii pacaleasca la bani pe cei de la Fly Project, a facut-o, in schimb, cu Geo Da Silva, care a incasat doar jumatate din onorariul promis. „Ca sa zic asa, am avut morcovul, dar bine ca a trecut. Acest om, un fel de Axinte al lor, pe langa faptul ca a fugit cu banii incasati pe bilete, a reusit sa ne strice si imaginea”, ne-a declarat Tudor.