Amenzi de pana la 500 de lei daca nu ti-ai asigurat casa

De: Cancan
Publicat: 11/03/2011 | 00:00
RISC. Daca nu luati masuri, nu beneficiati de despagubiri in caz de calamitate

In consecinta, proprietarii care nu au incheiat polita obligatorie pentru asigurarea locuintei impotriva dezastrelor (cutremurului, inundatiilor si alunecarilor de teren) pana la data de 15 ianuarie risca amenzi cuprinse intre 100 si 500 de lei. „Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor este in vigoare si produce efecte. O informare de presa a Ministerului Administratiei si Internelor, difuzata in data de 15 decembrie 2010, anunta ca termenul limita pana la care trebuie incheiata polita obligatorie, fara a risca amenzi, a fost decalat de la 15 ianuarie la 15 iulie 2011. Acest comunicat nu are valoare juridica, pentru ca nu este sustinut de o modificare legislativa”, sustine directorul general al Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor, Marius Bulugea. Pe langa amenda, proprietarii care nu si-au asigurat casele nu beneficiaza, in cazul producerii unei catastrofe, de niciun fel de despagubiri de la bugetul de stat. Mai putin de 400 de polite incheiate zilnic In urma informarii MAI, ritmul de subscriere al politelor de asigurare obligatorie a scazut. Potrivit reprezentantilor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor, luna trecuta au fost incheiate sub 400 de polite pe zi, fata de 2.000 de contracte zilnice inregistrate in perioada 15 iulie – 29 septembrie 2010.