Ana Baniciu, dezvăluiri emoționante despre pierderea mamei sale. Cum a reușit să depășească acest moment greu

Publicat: 10/10/2022 | 18:22

A trecut aproape jumătate de an de când mama Anei Baniciu s-a stins din viață. Artista nu se poate obișnui cu lipsa celei care i-a dat viață și recunoaște că momentul pierderii ei a fost cel mai greu pe care l-a trăit vreodată. În cadrul unui interviu recent, frumoasa blondină a dat detalii neștiute până acum despre familia sa.

Ana Baniciu și-a pierdut mama în urmă cu câteva luni, iar de atunci viața sa nu mai este aceeași. Artista își dorește să o facă mândră de ea în fiecare moment, însă recunoaște că îi este greu fără „omul ei de bază”.

CITEȘTE ȘI: CE DECIZIE A LUAT ANA BANICIU ÎN CEEA CE PRIVEȘTE NUNTA CU EDY KOVACS: „AM RENUNȚAT LA…”

Într-un interviu recent, pentru viva.ro, cântăreața a vorbit despre ultimele clipe petrecute alături de mama sa.

„Anul ăsta a fost, cu siguranță, cel mai greu de până acum! Mama a fost și rămâne omul meu de bază, femeia care și-a dedicat viața unui singur om… Mie! Mi-a dat o lecție extraordinară despre iubire, devotament și implicare, și îi rămân pe viață recunoscătoare!

Nu-mi place să regret nimic și nici nu cred că am ce… Mama a plecat atât de mândră și de fericită pentru mine, ne-am spus tot ce era de spus înainte de plecarea ei și, în ultimele două luni, am respirat împreună! Eu am condus-o și, chiar dacă a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată, a fost și cel mai demn, a fost recunoștința mea față de tot ce a sacrificat ea pentru mine și față de toată iubirea ei necondiționată! Eu nu cred că mama a plecat sau va pleca vreodată de lângă mine, eu simt că ea îmi dă acum putere să înfloresc și să cresc și mai mult!”, a povestit Ana Baniciu, pentru sursa citată.

Ce spune Ana Baniciu despre divorțul părinților săi

Părinții Anei Baniciu au divorțat în urmă cu mai mulți ani, iar la vremea respectivă artista era doar un copil. Deși nu i-a fost deloc ușor să vorbească despre acest subiect, cântăreața a mărturisit că a afectat-o enorm separarea părinților, însă cu trecerea timpului a privit într-un alt mod toată această situație.

„Evident că am suferit și nu a fost un moment deloc simplu nici pentru mine, nici pentru ei! Ei s-au înțeles mereu în ceea ce mă privește și tata a avut o încredere totală în mama.

El a fost majoritatea timpului plecat în turnee, la concerte atât în țară, cât și în afară, pentru că, așa cum mi-a explicat la început, arta cere sacrificii! De toate – școală, creșterea și evoluția mea – s-a ocupat mama. Fiind spectator al despărțirii lor, m-am maturizat și am considerat experiențele astea ca fiind parte din evoluția mea ca om și ca femeie.”, a mai spus Ana Baniciu, pentru sursa citată.