Analia Selis, mărturii dureroase despre fostul soț: „M-am despărțit de Răzvan pentru că a ajuns să fie, într-un fel care nu era de acceptat în viață”

De: M. T.
Publicat: 03/12/2020 | 16:54

 

Analia Selis a reușit să treacă peste divorțul de fostul ei soț, Răzvan. Deși nu a fost deloc ușor ca după 17 ani să-și spună adio, cântăreața susține că e cel mai bine așa. Tatăl copiilor ei ajunsese într-un fel în care artista nu-l mai putea accepta. 

Analia Selis și fostul soț, Răzvan au ajuns în situația în care nu mai simt nimic unul pentru celălalt. E greu de suportat o asemenea afirmație, dar este exact ceea ce simte artista în sufletul ei. Nu a mai suportat să stea alături de un bărbat care s-a pierdut pe drum, și-a pierdut valorile.

„Mă consider un om bun, cu principii, coloană vertebrală, respectuos, așa am abordat căsnicia mea tot timpul. Cred (ferm) că am procedat cu fostul meu soț într-un mod cât se poate de corect de la cap până la coadă. Oamenii au nevoie să caute tot timpul un vinovat, eu nu cred în acest aspect. Trăim într-o viață în care oamenii procedează bine sau rău cu noi. Și,  noi avem tot timpul puterea să permitem sau nu acest lucru.

Eu m-am despărțit de Răzvan pentru că el a ajuns să fie, într-un fel care, după principiile mele, nu era de acceptat în viață. Iubirea durează o veșnicie când o ai înăuntru și o hrănești cu un tratament bazat pe respect, principii, bun-simț. Atunci ea, eventual, se schimbă, dar nu se termină niciodată. „, a declarat artista pentru Impact.ro.

CITEȘTE ȘI: ” ANALIA SELIS, DESPRE DESPĂRȚIREA DE TATĂL COPIILOR EI: „CRED CĂ DACĂ NU O LUAM EU, NU SE ÎNTÂMPLA

Analia Selis: „Ajungi să te usuci de toate sentimentele posibile”

Motivele din cauza cărora cuplurile ajung să se despartă sunt diverse, dar niciodată nu va fi vina unui singur partener. Este o teorie pe care mulți dintre noi o cunoaștem, dar nu vrem să o acceptăm. Căutăm întotdeauna vina partenerului și nu o recunoaștem pe a noastră. Poate din frica de a da piept cu demonii din noi, poate din alte motive … Însă, cu toate acestea, există câteva semne clare care ne arată când o relație nu mai funcționează. Încep să lipsească elementele cheie: respectul, iubirea, atenția față de partener.

„Dacă nu există respect, principii, bun-simț, atunci se termină totul, nu numai iubirea, totul! Ajungi să te usuci de toate sentimentele posibile, sentimentele bune sau rele, dar lucrul ăsta nu trebuie privit ca un eveniment trist. Este doar o fantastică consecință a unui tratament bazat pe minciună, lipsă de respect, lipsă de umanitate, lipsa de bun-simț. Când corpul și sufletul tău trec printr-o atrofiere sentimentală datorită lipsei de umanitate înseamnă că ești o persoană cât se poate de obiectivă. ” , a mai adăugat Analia Selis.

Analia Selis s-a lepădat de sentimentele pe care le avea pentru Răzvan

S-au despărțit în decembrie anul trecut, iar divorțul nu a fost încă pronunțat. Cu toate acestea, Analia Selis nu simte că ar fi loc de împăcare. Vrea doar să-și vadă de viața ei alături de cei mici și să se reinventeze pe plan muzical.

” Nu mai sunt capabilă să simt nimic pentru Răzvan. ” , a spus artista.

VEZI ȘI: „ CÂNTĂREAȚA ANALIA SELIS A FOST INFECTATĂ CU VIRUSUL SARS-COV-2. VEDETA A AVUT SIMPTOME SPECIFICE. „NU AM AVUT MIROS ȘI GUST