Anamaria Prodan a vorbit deschis despre relația cu Dan Alexa: “Am greșit!”

Publicat: 18/07/2019 | 09:37

Imaginile uluitoare în care Anamaria Prodan l-a pocnit pe Dan Alexa, la scurt timp după finalul partidei Astra Giurgiu – FC Botoșani, au șocat întreaga țară și au devenit virale pe Internet. Motivul ar fi fost gelozia, însă, atât Prodanca și Alexa, cât și Reghe susțin că relația celor doi este strict profesională, iar căsnicia impresarei nu este afectată în niciun fel și este mai solidă ca niciodată.

În cadrul unui interviu, Anamaria Prodan a rupt tăcerea și a vorbit deschis despre relație pe care o are cu Dan Alexa, ocazie cu care a precizat că nu a avut legătură amoroasă cu antrenorul Astrei.

Astea au apărut de când m-am aplecat eu serios pe cariera lui Alexa. Faptul că Dan a divorţat, cum au divorţat mulţi jucători şi antrenori, e una, dar nebuniile care au apărut că am fi împreună, e cu totul altceva. Am greșit pentru că trebuia să ies și să stopez aberaţiile astea. Am zis că sunt prea mare, că nu-i bag în seamă. Mă distram, râdeam, dar au început să mă deranjeze foarte tare. Au ieșit tot felul de bârfe, cu Alexa, cu Burcă sau cu Dani Coman. Cum divorța unul apăream eu și ei pe lângă mine. Sunt eu femeia fatală, dar nici chiar așa. Să se îndrăgostească toți de mine ca să-și lase familia”, a spus Anamaria Prodan.

Întrebată dacă toate aceste zvonuri, i-au afectat relația cu Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan a declarat: “Ce credeţi, sunt cunoscută în România? Aş fi fost un subiect bun de presă să fiu prinsă cu Alexa? Dacă mă vedeam cu el m-ar fi surprins cineva? Se scrie de atâția ani că sunt cu Alexa, dar nimeni niciodată nu ne-a prins cu paparazzi. Pe mine 90 la sută din țară mă urăște! Nu mă prindeau ei cu un bărbat în ani de zile dacă eu eram singură în România și Laur prin Arabia sau prin Emirate? Nu puteau să mă prindă după o săptămână sau o lună? Femeile din România au fost cam toate prinse și date prin ziare, pe mine cine m-a văzut cu alt bărbat? Mamaie! Despre ce vorbim? Cum să am o relație cu Alexa când eu stau în Emirate, în America, în Italia și prin Germania, iar el pe la Călărași cu două antrenamente pe zi? Noi când ne vedeam? O dată la trei luni sau cum?”.

Vi se pare că eu când vorbesc cu Alexa despre fotbal, jucători, transferuri o fac pe ascuns? Vorbim de zece ori mai mult. Reghecampf a ieșit la televizor și-a spus că Alexa e cel mai bun să preia Steaua. A făcut-o de ce? Voi credeţi că dacă eu cu Reghe n-am mai fi un cuplu şi am trăi separat, ne-ar fi frică să ne despărţim? Ne-ar fi frică să împărțim averea? Păi de ce să mă ascund? Împărțim jumate, jumate și sănătate, trăim fericiți și cum vrem. Sunt un om asumat și dacă-mi doresc ceva în viața asta, nu-i dau socoteală nici lui Dumnezeu, iar în 46 de ani nu a zis nimeni, niciodată, că a mințit Prodanca. Sunt mult prea fericită, am muncit mult în viața asta și niciodată n-o să mă fac de râs. Dacă eu vreau să fac ceva, o să anunț în gura mare: ‘Sunt Anamaria Prodan, nu mai sunt cu Reghecampf și sunt cu cutare!’. Asta sunt eu!”, a mai spus sexy-impresara.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult