Anca Serea, imagini incendiare. Ce a făcut vedeta în lift

De: Cancan
Publicat: 10/05/2019 | 15:45

Anca Serea este o mămică model. Are o familie frumoasă și chiar dacă este mai tot timpul pe drumuri, nu își neglijează niciodată copiii, dar mai ales soțul. Chiar dacă sunt ocupați, cei doi găsesc mereu câte un moment… mai intim.

Anca Serea a anunțat zilele trecute cu surle și trâmbițe că este din nou însărcinată. Vestea i-a bucurat și șocat în același timp pe fanii vedetei, mai ales că Anca mai are acasă încă cinci copii. La cei 38 de ani, Anca Serea este într-o formă fizică de invidiat, mai ales că urmează a șasea naștere.

Anca și Adi s-au hotărât să facă pentru prima dată cunoștință cu micuța lor.

În timp ce urcau cu liftul clinicii unde urma să facă ecografia bebelușului, Anca și-a surpins soțul care o însoțea: i-a arătat ce are mai de preț.

Și pentru că nu a fost suficient să vadă doar soțul ei cât de bine arată, pentru a-i convinge de acest lucru și pe fanii ei, vedeta a decis să urce aceste imagini pe rețelele de socializare. Cu singuranță Anca o să fie foarte apreciată pentru aceste fotografii, care fac deliciul sexului masculin.