Anca Serea și Adi Sînă și-au creștinat astăzi fetița. Imagini din biserică

Publicat: 16/11/2019 | 17:12

Anca Serea și Adi Sînă și-au creștinat astăzi fetița. Ceremonia religioasă a avut loc la o biserică, la Mănăsia.

Miercuri, 14 august, Anca Serea a devenit mămică pentru a șasea oară. Vedeta a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, prin cezariană. Iar astăzi, vedeta și soțul ei au creștinat-o pe micuța Leah. Evenimentul a avut loc la o biserică, la Mănăsia. După slujba de creștinare, împreună cu nașii și invitații, cei doi părinți vor petrece la conac. (CITEȘTE ȘI: ANCA SEREA A RECUPERAT ÎN TOTALITATE MOȘTENIREA DE LA FOSTUL SOȚ! DESPRE CÂȚI BANI ESTE VORBA)

Anca Serea s-a ocupat de meniul pentru cei 100 de invitați, care va fi unul tradițional. Nașii fetiței sunt cei care i-au cununat pe Anca și Adi și care l-au botezat pe Moise Petru, este vorba de Silvana și Petru Berciu. Anca Serea a optat pentru o rochie de seară, burgundy, iar Adi Sînă a ales un costum negru, cu cămașă albă și papion.

Anca Serea, alături de naș, soțul, unul dintre băieții ei și Leah

Anca Serea nu s-a supărat pe criticii ei

În vârstă de 38 de ani, Anca Serea a subliniat că, deși a fost jignită de unii dintre internauți, ea nu s-a supărat pentru că și-a învățat lecțiile din trecut. (NU RATA: ANCA SEREA, IMAGINI INCENDIARE. CE A FĂCUT VEDETA ÎN LIFT)

“Nu e nimic mai frumos decât să ai copii, dorința de a face lucruri bune vine de la ei. Au fost opinii în online, dar nu m-au supărat, ar fi culmea la vârsta și experiența mea. M-au numit:  «cloșcă», «iepuroaică», «doamna Bamboi». Bunicii și părinții noștri considerau că e normal să procreezi. Eu niciodată nu m-am gândit la partea financiară, conectată de bani. Sunt convinsă că va fi foarte greu”, a declarat vedeta în cadrul emisiunii “La Măruță”.

Anca Serea s-a confruntat, pe timpul sarcinii, și cu o anemie însă, cu ajutorul medicilor, a reușit să se stabilizeze.

“Sunt foarte activă, deși sarcina asta nu a fost cea mai bună din punct de vedere al sănătății. Am probleme cu o anemie severă, dar am reușit, împreună cu medicii, să o stabilizăm… Nu e ușor, dar e foarte frumos. Am chemat ambulanța de două ori, am avut tensiunea mică, am anunțat târziu și familia despre sarcină”, a mai povestit soția lui Adi Sînă.