Anchetă la Poliția din Arad, după ce un agent ar fi lovit o femeie pentru că nu purta mască de protecție

Publicat: 13/05/2021 | 10:45

Un polițist ar fi bătut o femeie din localitatea Buteni pentru că nu purta mască de protecție. Agentul ar fi lăsat-o inconștientă pe stradă, iar acum s-a demarat o anchetă.

Potrivit criticarad.ro, femeia din Buteni ar fi fost bătută și lăsată inconștientă de un polițist, pentru că nu purta mască de protecție pe stradă. La fața locului a ajuns o ambulanță, iar medicii i-au acordat femeii îngrjiri medicale. Ulterior a fost transportată la spital, iar apoi a plecat acasă pe propria răspundere.

Poliția Arad a transmis, miercuri seara, că, prin apel la 112, s-a anunțat că pe raza localității Buteni o femeie este agresată de polițiști.

”La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orășenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Poliția Arad.

Până în momentul de față nu a fost depusă nicio plângere penală, dar s-a demarat o anchetă în cadrul Poliției din Arad.