Andra Măruţă a întrerupt live-ul de la Vocea României! E pentru prima dată când se întâmplă asta la Pro TV! Ce a deranjat-o

De: Cancan
Publicat: 01/12/2018 | 11:03

Pentru prima dată în istoria competiției, show-ul a fost întrerupt în timpul performanței unui concurent, chiar la cererea antrenorului. Andra a fost cea care a cerut să fie reluată prestația unei eleve din echipa ei, și asta din cauza formației care o acompania în prestația LIVE. 

Andra a fost nemulțumită și a întrerupt live-ul uneia dintre concurentele din echipa ei.   Sara a fost prima concurentă din echipa Andrei care a intrat în galele live de vineri, 30 noiembrie 2018.

Nici bine nu a început prestația Sarei că Andra s-a ridicat din scaunul de antrenor și jurat și a întrerupt emisiunea.

Vă rog, se poate să oprim și să reluăm? Nu s-au auzit foarte bine bețele de la tobe”, a explicat Andra. Imediat după intervenția Andrei, momentul concurentei sale a fost reluat. „Așa aș fi făcut și eu. Dacă ai simțit că ceva a fost în neregulă, foarte bine”, i-a spus Tudor Chirilă Andrei după ce Sara a încheiat piesa.