Andreea Bălan a făcut reguli clare cu soțul ei după ce a născut! Ce anume i-a impus

De: Cancan
Publicat: 16/05/2019 | 17:48
Andreea Bălan, alături de soțul ei și micuța Clara

Cântăreața a recunoscut că viața ei de familie este foarte bine organizată, și că toate planurile se fac ”pe carnețel”, asta pentru ca cele două fetițe ale sale să nu simtă niciodată lipsa lor. 

Andreea Bălan s-a întors rapid pe scenă, chiar dacă a văzut moartea cu ochii după ce a născut a doua oară. Pe lângă concerte, care sunt de obicei în weekend, artista are de pregătit un nou concept de show, de lansat un videoclip, dar și de mers la diverse emisiuni sau evenimente.

Cum și soțul ei, actorul George Burcea, are multe colaborări, cei doi au stabilit cum să se organizeze, astfel încât întotdeauna acasă să rămână unul dintre ei, alături de cele două fetițe.

Să ai doi copii este foarte frumos, dar este și foarte greu, mai ales dacă nu ai ajutor. Noi o avem pe mama, avem și o bonă, dar întotdeauna trebuie să existe doi oameni, nu se poate ca un om să aibă grijă de ambele fetițe, pentru că e diferența mică de vârstă și când Ella vrea în parc, cealaltă, hop, trebuie să mănânce, fix în același timp! Când Ella vede că pitica mănâncă, atunci vrea și ea să iasă afară, să meargă în parc și trage de tine. Deci trebuie doi oameni constant care să aibă grijă de ele și trebuie să ne anunțăm unul pe altul când avem filmări sau evenimente și să ne programăm. Ne scriem în caiețel: „Uite, în ziua cutare, eu am chestia asta”, iar el stă acasă. Sau mă anunță el: „Uite, trebuie să filmez ceva sau am o repetiție” și atunci, stau eu acasă. Ne facem programul unul în funcție de celălalt. Bona nu e internă”, a dezvăluit pentru Libertatea Andreea Bălan.