Andreea Bălan, foc și pară pe Antena Stars! Vedeta și-a ieșit din minți, atunci când a văzut că oamenii îi comentează divorțul: „Mai bine să tacă”

Publicat: 29/02/2020 | 17:06

Divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea este cel mai comentat subiect al momentului, așa că nu este de mirare că foarte multe emisiuni îl abordează și îl discută intens. Azi, la Antena Stars s-a vorbit despre separarea inevitabilă dintre artistă și soțul ei, iar două doamne venite în platoul emisiunii Star Magazine au reușit să o enerveze la culme pe Andreea Bălan. 

Andreea Bălan este foc și pară pe Antena Stars, după ce în emisiunea Star Magazine s-a vorbit despre divorțul dintre ea și George Burcea. Vedeta nu s-a ferit să dea de pământ cu invitatele din platou, spunând că ar fi mai bine să tacă și să nu mai spună nimic despre ea și viața ei, mai ales din cauza faptului că nu o cunosc.

„Mă, ce simplu e să apară niște doamne la televizor, așa…și să-și dea cu părerea despre mine. Nu mai bine să tacă, să nu-și mai dea nimeni cu părerea? Nu știe nimeni ce este în sufletul meu, ce a fost…Dacă era doar cariera cea mai importantă, nu făceam doi copii. Familia este cel mai important lucru din viața unui om. Nu vă mai dați cu părerea fără să mă cunoașteți!” a spus Andreea Bălan, pe contul ei de Instagram.

George Burcea are probleme cu drogurile

Pe 21 februarie, George Burcea a fost prins de către Poliția Rutieră în timp ce conducea drogat cu cocaină, pe o stradă din Voluntari. Se pare că tatăl acestuia, Nelu Burcea, crede că dependența de droguri a fiului său nu a apărut peste noapte și că acesta greșește foarte mult, mai ales ținând cont de faptul că are o familie. Acesta ar fi motivul pentru care Andreea Bălan a decis să se despartă de soțul său.