ANDREEA BĂNICĂ a făcut mărturisiri neaşteptate: „Am suferit foarte mult la început după ce am născut-o pe Sofia“

De: Cancan
Publicat: 19/06/2017 | 14:11

Artista a participat recent la un eveniment, acolo unde a făcut mai multe mărturisiri neaşteptate. După ce a adus-o pe lume pe Sofia, primul ei copil, s-a simţit foarte singură. Acest lucru s-a datorat faptului că artista şi-a dorit să îi aibă aproape în acele clipe speciale pe părinţii ei, pe care i-a pierdut pe când era copil.

Andreea Bănică a luat la evenimentul „Super Mame cu Super Puteri”, ocazie cu care a povestit publicului prezent despre provocările pe care le-a trăit în ultimii ani de când e mama a doi copii. Faptul că părinţii săi au murit pe când era copil a făcut ca în prezent artista să fie foarte protectoare cu cei mici şi să îşi dorească să stea alături de ei cât de mult timp posibil, chiar dacă profesia ei o obligă să călătorească mult. În plus, solista menţionează că, atunci când a adus-o pe lume pe Sofia, primul ei copil, a simţit cel mai mult lipsa părinţilor ei.

„Am suferit foarte mult la început după ce am născut-o pe Sofia. Mă simţeam foarte singură fără părinţii mei, deşi aveam familia lângă mine şi pe părinţii lui Lucian. Îmi doream foarte mult să o am pe mama alături. Şi faptul că am pierdut-o atât de devreme, am realizat şi mai mult cât de importante sunt clipele petrecute alături de copiii tăi. Să fiu tot timpul în spatele lor, să văd toate momentele frumoase prin care trec, cum cresc.

Ţin minte că, pe când Sofia avea trei luni de zile şi era cu bunicii la mare, m-au sunat să îmi spună că Sofia a răcit la plămâni. În momentul acela mi-am smult cheia din cuier, am luat papucii şi am fugit de îndată la Eforie. Am condus o oră şi jumătate. M-a oprit şi poliţia. Plângeam pentru că m-am simţit vinovată că nu eram alături de ea”, a povestit Andreea Bănică.