Andreea Bănică, dată pe spate de fiica ei: ”Nu mă moștenește, mă depășește!”

Publicat: 31/05/2019 | 09:10

Andreea Bănică este o mama extreme de fericită! Fiica ei, Sofia, îi calcă pe urme în privința talentului vocal. De curând, Sofia a apărut într-o înregistrare, iar consacrata artistă este mândră de fetița ei.

„Nu am știut că poate cânta așa de frumos…!? Azi nu am fost lânga ea, deoarece mă întorceam din Satu Mare de la concertul sustinut aseară. Gândul mi-a fost la ea… la emoțiile ei, știind că nu sunt acolo. Ca mamă, este sentimentul acela de a fi în cer când îți auzi copilul cântand cu toată ființa lui.

Pentru că s-a nascut cu talent, nu pot decât să fiu recunoscătoare Lui! Da, nu mă moștenește, mă depășește! O voi susține în tot ceea ce își dorește să facă în viață și o voi ocroti cu toată ființa mea, pentru că eu i-am dat viață! Priviți și ascultați, nu am contribuit cu nimic… este ea, Sofia mea?”, a scris vedeta în urmă cu câteva zile în mediul online.

Andreea Bănică, una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România, este căsătorită cu Lucian Mitrea, împreună cu care are doi copii: Sofia și Noah. Băiețelul vedetei, Noah, a venit pe lume în luna noiembrie a anului 2016.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult