Andreea Bănică și Alex Velea cântă pe CAȘCAVAL! Se va întâmpla în acest week-end

Publicat: 08/09/2018 | 15:31

Andreea Bănică și Alex Velea cântă pe cașcaval, în acest week-end, iar prestația artistică va avea loc la… Festivalul Cașcavelei. Vedetele vor câștiga de două ori, fiindcă se vor întoarce acasă și cu cașcaval în buzunare, și cu cașcaval în geanți. Onorariul consistent va fi completat de cașcaval preparat după rețete foarte vechi.

Alături de ei, pe scena festivalului vor mai urca, printre alții, Emilia Ghinescu, Monodora, Gheorghe Gheorghiu și Aurel Moldoveanu.

Festivalul Cașcavelei se desfășoară încă din anul 2002, în localitatea prahoveană Valea Doftanei, pe stadionul de fotbal din satul Trăisteni. Trebuie menționat că acest festival este cel mai mare și cel mai vechi festival națiuonal dedicat acestui tip de brânză.

Vor fi prezenți la festival zeci de producători de brânzeturi tradiționale, însă nu vor lipsi producătorii de pastramă, șuncă sau cârnați.