Andreea Berecleanu a dezvăluit câte operaţii estetice are: ”Cei/ cele care au 20-30 de ani nu mă ştiu cum eram acum 25 de ani când am intrat sub lumina reflectoarelor!”

De: Cancan
Publicat: 04/12/2017 | 11:27

Andreea Berecleanu are 42 de ani, însă le poate face concurenţă acerbă până şi tinerelor de 20 de ani. Ştirista susţine că nu şi-a făcut nicio intervenţie estetică, deşi au apărut o mulţime de zvonuri în acest sens, mai ales după ce a devenit soţia cu chirurgul estetician Constantin Stan.

”Cei care mă ştiu de 25 de ani, pe care îi fac la anul în televiziune, sunt cei care au acum 50-60-80 de ani. Cei/ cele care au 20-30 de ani nu mă ştiu cum eram acum 25 de ani când am intrat sub lumina reflectoarelor. Dar celor care mă întreabă totuşi câte operaţii estetice am, asta probabil de când m-am căsătorit cu Constantin, care este chirurg estetician, le răspund aşa: aici e mama, aici e bunica, aici este fiica mea. Dacă vedeţi o legătură între cele patru personaje o să gasiţi răspunsul la întrebarea de ce NU am operaţii estetice”, a declarat Andreea Berecleanu.