Andreea Berecleanu, primele reacții după ce s-a aflat că pleacă de la pupitrul știrilor de la Antena 1. Ce mesaje a transmis

Publicat: 19/02/2020 | 13:01

Andreea Berecleanu a oferit primele reacții după ce s-a aflat că pleacă de la pupitrul știrilor de la Antena 1. Îndrăgita prezentatoare a Observatorului de 19 a transmis două mesaje, iar apropiații și fanii au copleșit-o cu numărul impresionant de întrebări și gânduri pozitive.

Citește și: Andreea Berecleanu, răsfăț zilnic pentru soțul ei. Cum are grijă vedeta de partenerul de viață

Andreea Berecleanu, primele reacții după ce s-a aflat că pleacă de la pupitrul știrilor Observator

Andreea Berecleanu este una dintre cele mai vechi prezentatoare ale trustului Instact, iar astăzi a apărut informația potrivit căreia, ea nu va mai prezenta știrile Observatorului de la ora 19. La scurt timp după ce s-a aflat această veste surprinzătoare, îndrăgita vedetă a publicat un mesaj pe contul său de Facebook. După cum puteți vedea în galeria foto a articolului, la ora 09:53, ea a urcat o poză cu o orhidee superbă, iar la descriere a împărtășit tuturor că toate aceste plante au înflorit și i-a îndemnat pe internauți să își verifice ghivecele cu flori.

Citește și: S-au supus sau nu operațiilor estetice? Ce au răspuns Andreea Berecleanu (44), Romanița Iovan (55) și Adina Buzatu (42) + trucurile lor

Prezentatoarea TV a reacționat și pe Instagram, unde a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o ieri cu Ana Morodan. Deși a fost întrebată de fani de ce pleacă de la Antena 1, vedeta nu a putut oferi, deocamdată, nicio informație, pentru că se află sub clauză de confidențialitate cu postul de televiziune Antena 1.

“Ieri, am avut o întâlnire cu cea mai nebună contesa din lume, @anamorodan. Doar că ieri, în mod exceptional, a fost cea mai normală. Trecuse pentru un tratament la clinică, apoi ne-am băut liniștite cafelele pe terasă. Veșnic în alergatură, atât eu, cât și ea, de data asta, ne-am luat timpul nostru. Am râs, ea a și plans, am vorbit lucruri mari, ne-am ironizat cu drag și iar am râs. Apoi și-a ridicat pijamaua îmbulinată de contesa, și-a pus ochelarii de soare și s-a dus către castel. Planurile mărețe o așteptau”, a scris Andreea Berecleanu în dreptul imaginii de mai jos.

Aceasta este prima postare făcută pe rețelele de socializare de Andreea Berecleanu după ce s-a aflat că pleacă de la Antena 1 © Instagram

Citește și: Andreea Berecleanu a pozat goală în cadă. Imaginea cu prezentatoarea Observatorului, pusă sub lupă de cârcotași

Andreea Berecleanu, viață pe cont propriu de la 18 ani

“M-am întreținut singură, din salariul pe care îl aveam. Cu părinții mă vedeam tot timpul, dar aveam un program destul de dur, pentru că aveam facultate, aveam și job full time, trebuia să și studiez, trebuia să ajung și la bibliotecă, nu era simplu. Cu siguranță, dacă voiam o mâncare caldă, asta mă aștepta acasă la ai mei. Plecarea a fost un semn de independență pentru mine, dar ai mei mă așteptau oricând, cu mare drag și cu dragoste, acasă”, a mărturisit Andreea Berecleanu într-un interviu pentru libertatea.ro.

Andreea Berecleanu și medicul Constantin Stan s-au căsătorit civil pe 18 septembrie 2016. Cei doi au spus: “Da!” în fața ofițerului stării civile, care a fost Gabriela Firea, primarul Capitalei. Ceremonia lor s-a dorit a fi una discretă, ferită de ochii presei și ai publicului, astfel că la eveniment au fost doar familia și prietenii foarte apropiați.

“Constantin m-a cerut în căsătorie imediat după ce am devenit un cuplu. Din respect pentru copiii mei, am amânat răspunsul DA, pe care, oricum, Constantin îl știa și îl simțea. După trei ani de conviețuire, noi doi și copiii, am decis că este momentul potrivit pentru acest pas. Și am avut dreptate. Copiii mei erau pregătiți și au primit vestea firesc și cu multă bucurie. Puțini sunt cei care cunosc începuturile poveștii voastre de dragoste. Cum te-a curtat Constantin și cum a reușit să te cucerească? Eu cred că nu sunt nici măcar puțini. Începuturile le știm doar noi doi și așa vor rămâne. În viață avem parte de revelații, de momente unice, de povești de nepovestit, oricât ar fi de frumoase. Dacă voi scrie o carte autobiografică, poate că se va ști. Dacă voi scrie o ficțiune, poate se va bănui. Dacă nu voi scrie, va rămâne povestea noastră, a declarat Andreea Berecleanu pentru revista Viva!.