Andreea Esca, la momentul adevărului. Cum a fost pentru ea experiența nașterii fiicei sale, Alexia. “Ginecologul mă implorase să…”

Publicat: 07/02/2019 | 13:42

Andreea Esca este, poate, cea mai cunoscută prezentatoare de știri din România. Este căsătorită cu Alexandre Eram, un om de afaceri francez, alături de care are doi copii, Alexia și Aris. Recent, în cadrul unui interviu publicat pe site-ul A List Magazine, vedeta a povestit cum a fost pentru ea experiența nașterii fiicei sale.

M-am dus la spital dimineață, convinsă că, din cauza puiului cu alune de la Chinezesc, mă doare burta, dar medicul ginecolog mi-a zis că trebuie să nasc! Imediat. Pentru că am contracții serioase.  L-am sunat pe Alex și i-am zis: nu mă mai pot întoarce acasă, că nasc! Asta e ce-mi amintesc acum, despre 31 august 2000.

Cu două zile înainte, fusese ziua mea și ginecologul mă implorase să nu mai dansez. Asta pentru că tot în perioada aceea mersesem și la nunta lui Mutu cu Alexandra Dinu, și pentru că, desigur, era în weekend, medicul Mihai Stănciulescu îmi zisese râzând: dacă rupi ringul, cum te știu, și te apucă să naști, «să-i spui lu’ Mutu».

Bineînțeles că am dansat și colo și colo, dar iată că acum chiar nașteam. În jumătate de oră eram pe masa de operație pentru că medicul a decis că nu mă va lăsa să nasc natural. Avea el o poveste cu Demi Moore și alte detalii pe care nu vi le mai povestesc, cert este că la ora 13:10 a venit pe lume Alexia Margot, la spitalul 23 August din Pantelimon, actualmente Sf Pantelimon.

Pentru că medicul meu fusese rezident la Oncologie și se știa cu mama, care văzuse cât era de talentat și de pasionat de profesie, mi-a devenit ginecolog de la 18 ani. Aveam (și spun aveam, pentru că, din păcate, nu se mai află printre noi) încredere oarbă în el, și nici nu mi-a trecut prin minte să plec să nasc în Franța, deși Alex vedea pentru prima dată cum se plimbau niște gândaci printr-un spital. Și pentru că ne cunoșteam așa de bine, mi-a făcut favorul să stau după operație în camera lui de gardă, pe post de rezervă privată, că doar nu exista așa ceva la 23 August pe vremea aceea, și cred că nici în alte spitale din București.

Dar, ca să revin la ziua de 31, prima imagine când m-am trezit din anestezie a fost fața lui Cătălin Radu Tănase care apăruse deja în vizită,  iar eu nu înțelegeam de  ce sunt la serviciu. Apoi, mi-au adus-o pe Alexia, care era foarte, foarte mică: 2.560 gr. Mama zicea să nu-mi fac griji că așa am fost și eu.

‘Facem copii mici’, insista. Alex lăcrima și înțeleg de la mama că a plâns și în timp ce a filmat operația, desi, dacă îl pui să-ți povestească, e cea mai tare poveste din viața lui. Are chiar și momente de suspans, când a crezut că mi-au aruncat ficatul la coș, dar era de fapt placenta … Apoi sigur va ajunge să vă descrie în amănunt cum a țâșnit lichidul ca “o fontaine” și cum e mult de tăiat, până ajugi la uter…”, a povestit Andreea Esca.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult