Andreea Marin regretă despărţirea? „Cu Ştefan sunt în relaţii mai bune decât în timpul căsătoriei! E posibil să ne împăcăm”

De: Cancan
Publicat: 18/02/2013 | 18:26

„Numele meu în buletin este în continuare Bănică, pentru că nu suntem atât de supăraţi.

Suntem divorţaţi în acte, dar relaţia dintre noi acum este chiar mai bună decât cea din timpul căsniciei.

Această experienţă ne-a maturizat. Există şi posibilitatea să ne împăcăm, dar eu nu fac nicio speculaţie şi niciun demers în acest sens. Las lucrurile să se aşeze”, a mărturisit Andreea.

Întrebată cum este ea în prezent, dar şi în momentele de singurătate, Marin a declarat: „Mă simt bine şi mai stăpână pe mine. Când sunt singură, mă simt melancolică, fericită, tristă, îngrijorată, ca orice om”.

Cât despre cele mai importante trei lucruri din viaţa sa, vedeta a răspuns: „Pe primul loc este copilul, urmează sănătatea celor dragi, iar în final, partea de carieră”.

În ceea ce o priveşte pe Violeta, fetiţa lor, Andreea a fost foarte sinceră şi a spus: „Când unul dintre noi este plecat, celălalt suplineşte.

Nu mai stăm împreună, dar ne vizităm, iar Ştefan poate veni oricând să o viziteze, aşa cum este şi normal. Copilul nostru nu trebuie să sufere de lipsa unui părinte”.

Măruţă a întrebat-o pe Andreea şi despre ultima piesă a lui Ştefan „Ce e dragostea”, despre care artistul a spus că nu are legătură cu despărţirea lor, iar Zâna a povestit: „La început, piesa m-a durut şi chiar i-am spus că o să-mi fie greu la concertul de Crăciun să ascult această melodie, dar a fost bine.

Eu am fost fana lui Ştefan, chiar înainte să fim împreună, iar el ştie asta”.

Andreea Marin a povestit şi cum ea şi Ştefan s-au sfătuit cu tatăl ei şi mama lui înainte de a lua decizia despărţirii: „Ne-am sfătuit şi cu părinţii, care au încercat să ne convingă să ne împăcăm, dar până la urmă au înţeles.

Noi suntem împăcaţi cu decizia noastră, iar pentru moment este foarte bine să respirăm”.

(A.T.)