Andreea Marta, audiată din nou în dosarul de proxenetism. Uite cum a venit la proces şi cum mai arată soţia lui Codrut Marta

De: Cancan
Publicat: 27/02/2013 | 11:06
Andreea Marta a fost personajul cheie din Dosarul Prostituatelor de lux

Procesul a avut loc la Judecătoria Sectorului 1 şi a început cu o amânare, întrucât unul dintre martori nu avea avocat şi a cerut un terman pentru a-şi angaja unul.

„Matroana” Andreea Marta nu a stat deloc de vorbă cu jurnaliştii şi s-a prezentat la proces deosebit de sobră, ca de obicei. Fără să schiţeze nici măcar un zâmbet, ea a ieşit glonţ din Judecătorie, însoţită de avocatul său care a fost, de asemenea, foarte reţinut în declaraţii.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2010, surorile Andreea Elena Marta (fostă Lungu), de 28 ani, şi Maria Magdalena Lungu, de 38 de ani, au coordonat un grup infracţional organizat, în sensul că au racolat persoane cu o situaţie materială foarte bună şi le-ar fi facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituţiei, în schimbul unor importante sume de bani.

Activităţile de prostituţie şi proxenetism aveau loc de cele mai multe ori în hoteluri de lux din Bucureşti sau în alte locuri alese de clienţi, în judeţele Tulcea, Braşov şi Călăraşi, precum şi la Monte Carlo, Nisa, Milano sau Dubai.
 

 

Claudiu Vălimăreanu, C.V.